Pensii 2022: Vârstnicii vor avea parte de majorări între 1 și 100 de lei
Pensii 2022: Vârstnicii vor avea parte de majorări între 1 și 100 de lei
Exemplele de majorări de pensii la care se gândește Guvernul pornesc de la 1 leu și vor putea ajunge până la maximum 100 de lei. Antena 3 a prezentat, sâmbătă, calculele.
Săptămâna viitoare vom afla dacă vor fi majorate pensiile, pentru cine și de când. Guvernul condus de Nicolae Ciucă analizează să crească plafonul de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, plafon până la care pensionarii să fie scutiți de plata impozitului pe venit.
CITEȘTE ȘI: Pensii 2022: Cât costă reconstituirea vechimii
În acest moment, pensionarii cu pensia mai mică de 2.000 de lei nu plătesc impozit. Este vorba despre o măsură care ar avea un impact bugetar de aproximativ 87.000.000 de lei și ar viza aproape 950.000 de pensionari care au pensia cuprinsă între 2000 de lei și 3000 de lei.
Guvernul urmează să ia decizia săptămâna viitoare, când va fi aprobată rectificarea bugetară. Liderii coaliției de guvernare urmează să se întâlnească într-o ședință cu toate cifrele pe masă și să decidă dacă măsura va fi aplicată de la 1 septembrie, deci de luna viitoare, sau începând cu anul viitor.
Calcule pensii 2022 – Cu cât vor crește pensiile
În ce privește calculele, un pensionar care are astăzi o pensie 2.010 lei, dacă va fi scutit de acest impozit pe venit, va câștiga în plus la pensie doar 1 leu!
Pensionarul care are o pensie de 2.500 de lei va avea în plus la pensie 50 de lei.
CITEȘTE ȘI: Pensii 2022: Ajutorul de 700 de lei NU va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare a medicamentelor
Cel mai mult vor câștiga pensionarii care au o pensie de 3.000 de lei. Ei ar putea primi în plus 100 de lei.
Este o creștere infimă, având în vedere că rata inflației a depășit pragul de 15% și având în vedere că pentru produsele pe care le cumpăram anul trecut, acum trebuie să scoatem cu câteva sute de lei în plus din buzunar.
Guvernul ar trebui, potrivit legii, să majoreze pensiile începând cu anul viitor sau să fie indexate pensiile, cel puțin cu rata inflației.
Din informațiile Antena 3, Executivul nu va putea să majoreze, să aplice o majorare mai mare de 10%.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii