Ratele românilor aproape s-au dublat: Ce înseamnă majorarea dobânzii cheie
Ratele românilor aproape s-au dublat: Ce înseamnă majorarea dobânzii cheie
BNR a majorat din nou dobânda cheie, la 5,5%. Este cel mai mare nivel din ultimii 10 ani. Analiștii spun că dobânzile nu se opresc. Vor crește în continuare anul acesta, însă nu la fel de mult ca până acum.
Cei mai afectați sunt românii care au credite cu dobândă variabilă. Pentru mulți, deja ratele aproape că s-au dublat.
Pentru a șasea oară consecutiv anul acesta, BNR a majorat dobânda cheie cu 0,75%. Mai puțin decât luna trecută, când majorarea a fost de un punct procentual.
De altfel, economiștii estimează că urmează creșteri din ce în ce mai mici, până la o dobândă cheie de 6,5-7% la finalul anului.
Valentin Tătaru, economistul șef al unei bănci: ”Ținând cont de faptul că inflația ar trebui să vină ușor, ușor în jos spre finalul anului, probabil că vor reduce pasul creșterilor de dobândă. Estimăm pentru octombrie o creștere de 0,5% și în noiembrie 0,25 și cu asta ar trebui să se încheie acest ciclu de creștere. Acum, sigur, trebuie să vedem și efectele acestor creșteri, pentru că ele se vor vedea destul de mult timp de aici încolo”.
Ratele vor continua să crească o perioadă
Cu alte cuvinte, ratele celor care au credite vor mai crește o perioadă, mai ales noul indice IRCC care se calculează cu o întârziere de 6 luni.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate majoritatea creditelor mai vechi de 2019, deja a ajuns la 8,12%, ceea ce a generat rate aproape duble pentru cineva care a împrumutat 50.000 de euro, de exemplu.
Din cauza inflației, și celelalte bănci centrale europene au majorat dobânzile de referință chiar mai mult decât BNR. În Ungaria, a ajuns la 10,75%, în Cehia este 7%, iar în Polonia 6,5%.
Și în Statele Unite au crescut dobânzile. Țara se confruntă și cu o recesiune tehnică, însă riscul recesiunii nu este exclus nici în Europa.
Primele semnale pozitive: Prețurile globale la alimente scad
Urmează o perioadă cu incertitudini și totul depinde de evoluția războiului din Ucraina și de criza energetică.
Avem parte de scumpiri mari față de anul trecut, e adevărat. Dar vin primele semnale pozitive – prețurile globale medii la alimentele de bază au scăzut în ultimele 4 luni.
În iulie, s-au ieftinit uleiurile vegetale cu peste 19% și cerealele cu aproape 15 procente, mai ales după ce s-a ajuns la un acord pentru deblocarea exporturilor din Ucraina.
Și să nu uităm că și barilul de petrol a ajuns la nivelul de dinaintea războiului din Ucraina.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii