Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Am putea asista la prima grevă din istoria MAI: Sindicatul Europol a anunțat eşecul negocierilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Am putea asista la prima grevă din istoria MAI: Sindicatul Europol a anunțat eşecul negocierilor

USR - Alegeri Parlamentare 2024

În cursul zilei de vineri, 22 iulie, Sindicatul Europol a anunțat eşecul negocierilor pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă şi a transmis că sunt întrunite, astfel, condiţiile pentru organizarea primei greve din istoria MAI. Sindicaliştii susţin că personalul contractual din structurile MAI nu are interdicţie de a organiza o astfel de acţiune de protest.

”În urma finalizării negocierilor pentru încheierea unui Contract Colectiv de Muncă (CCM) valabil pentru întreg personalul contractual/civil din cadrul MAI, indiferent de structură, reprezentanţii conducerii desemnaţi să negocieze au refuzat o serie de propuneri. Este important să precizăm că negocierea CCM-ului a fost iniţiată în urmă cu aproximativ 1 lună jumate, iar partea sindicală a fost reprezentată de cele 3 organizaţii sindicale reprezentative la nivelul MAI, printre care şi Federaţia PUBLISIND din care face parte Sindicatul EUROPOL”, au ransmis, vineri, reprezentanţii Sindicatului europol.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Potrivit acestora, la acest moment, conform Legii nr. 62/2011 a Dialogului social, în urma refuzului angajatorului de a accepta propunerile formulate unanim de către Federaţia PUBLISIND, FSNPPC şi Smart LEX, ”se creează premisele organizării primei GREVE din Ministerul Afacerilor Interne”.

”Sigur, până la momentul încetării activităţii de către personalul contractual, legea ne obligă să parcurgem etapele concilierii şi medierii care se vor asigura de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. După această etapă a concilieri, dacă MAI nu va accepta revendicările, este obligatorie notificarea unităţilor MAI despre organizarea GREVEI DE AVERTISMENT care nu poate dura mai mult de 2 ore şi în cele din urmă a GREVEI propriu-zise, pe perioadă nedeterminată”, au mai precizat sindicaliştii.

Potrivit acestora, ”elementul de noutate a actualei situaţii este reprezentat de faptul că personalul contractual din MAI – IGPR, IGPF, IGI, IGAV, DGPI, DGA, ISU, JANDARMERIE şi toate celelalte structuri care au încadrat personal contractual nu are nicio interdicţie prevăzută în lege pentru a organiza grevă”.

”Mai mult, tot Legea nr. 62/2011 a Dialogului social, la art. 186 statuează dreptul altor angajaţi din sectorul de activitate (cum sunt MApN, SRI, SIE, STS, SPP) să declare şi ei GREVĂ DE SOLIDARITATE care implică încetarea activităţii pentru 1 zi. În acest sens, cele 3 federaţii sindicale reprezentative vor asigura plata drepturilor salariale pentru membri care vor participa la GREVĂ”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia susţin că ”este un moment de cotitură care poate declanşa scânteia nemulţumirilor mocnite din întreaga structură de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea