Grupele Campionatului Munților Apuseni debutează, duminică, 24 iulie, la Ciuruleasa, Bistra și Lupșa
Reprezentantele a 14 localități s-au înscris în ediția din acest an a Campionatului Munților Apuseni, o competiție de fotbal pe teren redus, adresată zonei rurale și organizată pentru două categorii de vârstă, una pentru seniori și una pentru juniori Under 17 (anul 2006 și mai tineri).
Atractivul turneu cuprinde 28 de echipe (14 de seniori și tot atâtea de juniori), întrecerea rezervată formațiilor din zona rurală a Munților Apuseni fiind organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal și Consiliul Județean Alba (ce va subvenționa cheltuielile aferente organizării, în baza unui proiect de finanțare). Înaintea formării celor 4 grupe s-au stabilit 4 urne valorice (în funcție de locul din clasament la ediția precedentă, aceea din 2019). Grupele sunt următoarele:
*A: Poiana Vadului, Arieșeni, Ciuruleasa, Bucium;
*B: Sălciua, Bistra, Albac, Sohodol;
*C: Lupșa, Avram Iancu, Roșia Montană;
*D: Horea, Vadu Moților, Vidra (meciurile se vor disputa duminică, 24 iulie). Sferturile de finală sunt prevăzute în 31 iulie (se vor califica primele două din fiecare grupă), după criteriul A1-C2, A2-C1, B1-D2 și B2-D1. În 6 august sunt semifinalele, respectiv câștigătoarea dintre A1-C2 – câștigătoarea dintre B1-D2 și câștigătoarea dintre A2-C1 – câștigătoare dintre B2-D1. Duminică, 7 august sunt prevăzute finala mică și finala mare. Vor mai fi acordate trofee individuale la seniori, pentru golgheterul competiției și cel mai bun jucător.
Prigramul primelor jocuri: *la Ciuruleasa, Grupa A:: Ciuruleasa – Bucium (10.00 – copii, 10.50 – seniori), Poiana Vadului – Arieșeni (11.40 – copii, 12.30), Bucium – Arieșeni (13.20 – copii, 14.10), Poiana Vadului – Ciuruleasa (15.00 – copii, 15.50), Bucium – Poiana Vadului (16.40 – copii, 17.30), Ciuruleasa – Arieșeni (18.20 – copii, 19.10);
*la Bistra, grupa B: Bistra – Sohodol (10.00 – copii, 10.50), Sălciua – Albac (11.40 – copii, 12.30), Albac – Sohodol (13.20 – copii, 14.10), Sălciua – Bistra (15.00 – copii, 15.50), Sohodol – Sălciua (14.40 – copii, 17.30), Albac – Bistra (18.20 – copii, 19.10);
*la Lupșa, grupa C: Lupșa – Roșia Montană (10.00 – copii, 10.50), Roșia Montană – Avram Iancu (11.40 – copii, 12.30), Avram Iancu – Lupșa (13.20 – copii, 14.10);
*la Lupșa, grupa D: Vadu Moților – Vidra (15.00 – copii, 15.50), Vidra – Horea (16.40 – copii, 17.30), Horea – Vadu Moților (18.20 – copii, 19.10).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii