Metalurgistul Cugir și-a stabilit amicalele verii | ”Roș-albaștrii”, probleme majore cu jucătorii “under”
Metalurgistul Cugir, cea mai bună echipă din Alba în ultimul deceniu, își va relua pregătirile luni, 18 iulie, dată când va începe și CS Ocna Mureș, o altă divizionară terță din județ.
“Roș-albaștrii” și-au stabilt în linii mari programul din această vară, perioadă în care se va efectua obișnuitul cantonament centralizat la domiciliu, începând din 25 iulie. Până în prezent, cugirenii au fixate și 4 jocuri de pregătire, mai căutându-se adversar pentru 30 iulie. Astfel, Șaucă & compania vor întâlni Industria Galda de Jos (23 iulie), CSU Alba Iulia – dublă în 5 și 13 august (al doilea joc este sub semnul întrebării dacă studenții vor pleca în stagiu de pregătire), respectiv Retezatul Hațeg (nou-promovată în Liga 3), în 20 august.
Metalurgiștii au suferit pierderi importante în această pauză, în prumul rând fiind vorba despre plecarea golgheterului ultimilor 2 ani, M. Lupu, la Corvinul Hunedoara. În plus, apar dificultăți și la nivelul jucătorilor “under” în condițiile în care R. Opric este la Viitorul Pandurii Tg. Jiu. Daniel Nicula intenționa să găsească o echipă la un nivel superior (Gaz Metan Mediaș, de care aparține, s-a desființat) și a ajuns la Viitorul Dăești (Liga 3, Vâlcea), fiind foarte probabilă și despărțirea de ex-uniristul P. Haj, care vrea să plece la Cluj-Napoca pentru studii universitare. Cum Al. Rus nu mai este jucător care să acopere capitolul “under”, L. Contra a plecat din același motiv, variantele rămase la îndemână sunt localnicii Perjeriu, Andriuc și S. Itu.
“Căutăm un vârf de atac și juniori. Lupu reprezintă o pierdere importantă în ofensivă”, a confirmat Lucian Itu.
În consecință, la debutul antrenamentelor se vor regăsi 3 tineri de la LPS Sebeș, Cr. Ifrim (portar), D. Avram (atacant) și Vințan (mijlocaș, și acesta în funcție de rezultatul examenelor la Timișoara). Pe lista de achiziții se regăsesc Vasinc (CS Ocna Mureș, care are o ofertă din Malta) și Bedea (CS Hunedoara), cu care s-au purtat discuții preliminarii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie În perioada 22-26 noiembrie se desfășoară la Sebeș (21-24 noiembrie, Hotel Leul de Aur) și Alba Iulia (25-26 noiembrie Hotel Transilvania) Festivalul Internațional al României la șah, organizat de FR Șah în parteneriat cu CJ Alba. Programul este următorul: *vineri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan