Demolarea blocului G2 „Turturica” din Alba Iulia: Se fac evaluările privind exproprierile celor care locuiesc în el
Demolarea blocului G2 „Turturica” din Alba Iulia: Se fac evaluările privind exproprierile celor care locuiesc în el
La mai bine de doi ani de când Consiliul Local Alba Iulia a votat PUZ-ul privind demolarea blocului G2, sau „Turturica”, pentru a se construi locuri de parcare, lucrurile par să mai avanseze puțin. Primarul Gabriel Pleșa a declarat pentru Ziarul Unirea că au început evaluările privind răscumpărarea locuințelor care încă sunt ocupate. Potrivit acestuia, sunt bani alocați pentru exproprierea celor care locuiesc.
„Am început evaluările în ceea ce privește exproprierile celor care încă locuiesc acolo și următorul pas este să intrăm cu ele în următoarea ședință de consiliu local. Eu sper să nu fie nevoie să așteptăm până la final de lună și să facem o extraordinară”, a precizat Gabriel Pleșa.
De asemenea, în ultima ședință de consiliu, aleșii locali au aprobat un proiect privind documentația tehnică pentru desfințarea construcției existente și construirea de parcaje colective, precum și amenajarea incintei, dar până la realizarea acestui obiectiv mai avem puțin de așteptat. Valoarea proiectului este de 15.513.833,76 lei, din care C+M 11.602.104,92 lei.
Potrivit caietului de sarcini, clădirea a fost construită în anul 1972 și inițial a funcționat ca „organizarea de șantier” pentru cazarea muncitorilor, însă așa cum rezultă din expertiza tehnică elaborată în 2019, aceasta nu este în conformitate cu prevederile legale. Spațiul public aflat în jurul blocului este foarte puțin amenajat și este utilizat impropriu de către locatarii blocului. În present, clădirea se află într-o stare avansată de degradare.
Prin acest proiect se propune construirea unei parcări supraetajate pe strada Arnsberg, pe amplasamentul creat după demolarea blocului G2, noua clădire având regimul de înălțime P+2E și o capacitate de 144 de locuri de parcare interioare și 27 de locuri de parcare exterioare. (F.S.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Guvernul dorește să reducă adaosul comercial pentru toate alimentele importate și vândute în formă neprocesată: Anunțul Ministrului Agriculturii
Guvernul dorește să reducă adaosul comercial pentru toate alimentele importate și vândute în formă neprocesată: Anunțul Ministrului Agriculturii Toate produsele alimentare importate în România și comercializate ca materie primă, fără a fi procesate sau abatorizate, vor avea un adaos comercial limitat la 5% față de prețul de achiziție, similar celor 21 de produse incluse deja […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii
-
Sănătatea și naturăacum 3 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 22 de ore
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile