Turistă româncă, ucisă de un rechin în Egipt: Al doilea caz în mai puțin de 24 de ore
Turistă româncă, ucisă de un rechin în Egipt: Al doilea caz în mai puțin de 24 de ore
Trupul unei turiste românce în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost descoperit, în largul coastei oraşului Sahl Hasheesh, la câteva ore după un atac care a provocat moartea unei austriece în vârstă de 68 de ani, au declarat două surse pentru Reuters. Ambele atacuri au avut loc la o distanţă de 600 de metri unul de celălalt, potrivit surselor, citate de Reuters.
Ministerul a precizat în declaraţia sa că a fost formată o comisie pentru a examina circumstanţele atacurilor şi eventualele motive ştiinţifice care au stat la baza acestora.
De asemenea, acesta a menţionat că guvernatorul guvernoratului Mării Roşii, generalul-maior Amr Hanafi, a emis un ordin de suspendare a tuturor activităţilor în zona din jurul atacurilor.
Prima victimă a fost transferată la un spital privat local, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul Direcţiei pentru afaceri sanitare de la Marea Roşie. Acesta a adăugat că s-a încercat resuscitarea acesteia, dar a murit din cauza rănilor.
O sursă de securitate a mai adăugat că femeia austriacă locuia în Egipt în ultimii cinci ani cu soţul ei egiptean.
Sursa: nediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii