Medic legist din Alba condamnat pentru infracţiuni rutiere: Ce pedeapsă au decis magistrații
Medic legist din Alba condamnat pentru infracţiuni rutiere: Ce pedeapsă au decis magistrații
Magistrații au decis să-l condamne la închisoare cu suspendare pentru două infracţiuni rutiere pe un medic legist, fost angajat al Spitalului Judeţean Alba. Acesta a fost judecat pentru două infracțiuni rutiere: conducere fără permis şi refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice.
D. D. a fost condamnat joi, 23 iunie, la pedeapsa rezultantă de doi ani de închisoare, su suspendarea executării pe un termen de trei ani.
Pe parcursul termenului de supraveghere, acesta este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiul Alba Iulia sau în cadrul Muzeului Naţional al Unirii.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în data de 17 iunie 2021, medicul Daniel D. a condus un autoturism pe o stradă din Alba Iulia, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala MAI.
„Inculpatul a fost oprit pentru control de către organele de poliţie, iar la solicitarea organelor de poliţie a refuzat iniţial să prezinte documentele de identitate, motiv pentru care s-a procedat la verificarea sa în baza de date a Poliţiei Române. Având în vedere că inculpatul emana halenă alcoolică, organele de cercetare penală i-au solicitat în mod expres, repetat, în prezenţa unui martor, iar ulterior şi a avocatului său ales, să se supună testării cu aparatul etilotest marca Drager şi să îi însoţească la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia în vederea recoltării mostrelor biologice necesare pentru stabilirea nivelului de îmbibaţie alcoolică din sânge. Inculpatul a refuzat expres să se supună testărilor necesare, deşi i s-a adus la cunoştinţă, inclusiv în prezenţa avocatului său ales, că această conduită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, a transmis IPJ Alba, la momentul respectiv.
Bărbatul a mai fost implicat într-un incident similar în 25 august 2021, când s-a urcat la volan şi a fost implicat într-un accident uşor, deşi avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule. Acesta a fost reţinut şi apoi arestat la domiciliu până în 10 octombrie 2021. În urma scandalului public, medicul a demisionat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.
În octombrie 2018 a fost condamnat la un an şi trei luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de doi ani tot pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii