Comunicat de presă| Europarlamentarul Mircea Hava: Reducerea emisiilor de carbon nu înseamnă dezindustrializare pentru România și restul țărilor din UE
Astăzi, 7 iunie 2022, în plenul Parlamentului European vor fi dezbătute mai multe propuneri legislative extrem de importante. Acestea vor face parte din pachetul FIT for 55, cel mai ambițios pachet legislativ dedicat protecției mediului și combaterii fenomenului încălzirii globale. Reamintesc faptul că, prin acest demers, Uniunea Europeană își propune să reducă cu 55% emisiile de dioxid de carbon, până în anul 2030, comparativ cu cele din anul 1990.
Vreau, neapărat, să subliniez faptul că acest set legislativ NU înseamnă dezindustrializare! Forța Uniunii Europene stă și va rămâne legată de amprenta industrială, atât în România cât și în celelalte state membre. În plus, Pachetul FIT for 55 va atrage dezvoltarea unor capacități de producție, locuri de muncă și va fi un scut de protecție, fără prededent, împotriva poluării.
Alături de colegii mei din PPE, cel mai mare grup politic de la nivelul Parlamentului European, susținem fără rezerve pachetul FIT for 55, precum și toate directivele care-l vor compune: de la Emissions Trading System (ETS) ori Social Climate Fund (SCF) și până la Effort Sharing Regulation (ESR) sau inițiativa privind emisiile autovehiculelor. De altfel, Esther de Lange, vicepreședinte al EPP și responsabil pentru domeniile Economie și Mediu, împreună cu Peter Liese, purtătorul de cuvânt al Comisiei de mediu a EPP, vor explica, în detaliu, poziția grupului cu privire la fiecare măsură care va forma întregul pachet și care urmează să fie dezbătută în plen începând de marți.
În momentul actual, Europa nu se mai poate baza pe un model de dezvoltare dependent de combustibili fosili și resurse limitate. Industria și noile modele economice trebuie să fie reorientate, fără discuție, către resurse regenerabile. Evident, nu e o tranziție ușoară, dar avem în față oportunități fără precedent. Inclusiv pentru țara noastră, a cărei industrie nu este la fel de dezvoltată și, implicit, e dependentă de anumite fluxuri de materii prime. Acum, e momentul în care ne putem onora obligația de a folosi toate măsurile și oportunitățile pe care FIT for 55 și banii europeni le vor oferi, pentru a dezvolta în România o industrie puternică și sustenabilă.
Mircea Hava, europarlamentar PNL
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 7 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale