Rămâi conectat
MA-RA-MU

Sport

În memoria căpitanului Interului Ciugud… Medicii din Cluj-Napoca au câștigat Memorialul “Dragoș Damian”, un turneu de suflet

Dan HENEGAR

Publicat

în

Memorialul “Dragoș Damian”, competiție fotbalistică de suflet dedicată memoriei fostului căpitan al Interului Ciugud, a fost câștigat în acest an de echipa medicilor din Cluj-Napoca.

Patru echipe au fost prezente la a 7-a ediție a acestui turneu, organizat în fiecare an (cu excepția anului 2020, din motive ce se subînțeleg, legate de pandemia de coronavirus) în preajma zilei triste de 22 mai. În urmă cu 8 ani, Dragoș, purtătorul banderolei de căpitan la Inter, a decedat în Franța, la doar 22 de ani, într-un tragic accident rutier. Este o competiție omagială în care familia, prietenii, coechipierii și cei apropiați se întâlnesc pentru a-i păstra vie amintirea, o acțiune notabilă în a cărei organizare este implicat mai ales Simion “Nuțu Bran.

Pentru conformitate vă prezentăm rezultatele înregistrate: *Medicii din Cluj-Napoca (majoritatea de la UMF Cluj) – Inter Ciugud 5-0 (la echipa lui Adrian Bicheși au evoluat, printre alții frații Rareș și Răzvan Damian, frații Simion și Nelu Bran, I. Gherman sau Andreica, suporter de lux fiind Ioan Mărginean “Limoniu”); *”Prietenii lui Dragoș” – Limbenii Limba 2-0; *finala mică: Limbenii Limba (au jucat uniristul Filip Morar, ce a revenit pe gazon după o îndelungată indisponibiltate, alături de tatăl său Călin) – Inter Ciugud 5-3; *finala mare: Medicii din Cluj – “Prietenii lui Dragoș” 2-0.

Tricourile formației “Prietenii lui Dragoș” au fost inscripționate sugestiv cu chipul fostului jucător, iar în formulă s-au regăsit D. Lupșan, D. Varga, Circov, M. Cristea, Apetri, Samoilă, R. Trușcă, S. Cristea – Teiuș sau Cr. Petropulos).

Ne-am revăzut pentru o cupă a prieteniei întrucât nu putem să-l uităm pe Dragoș, cel plecat la Îngeri. Încercăm să-i cinstim astfel memoria și să-i păstrăm vie amintirea”, au transmis cei apropiați.

Asociația Județeană Alba, care la finele acestui an va organiza Campionatul Speranțelor “Dragoș Damian” (o competiție devenită la rându-i tradițională, a contribuit cu cupele și cele 4 mingi oferite la final participanților.

Foto: Mircea BICHEȘI


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea