Se modifică Codul Muncii. Marius Budăi: „Sunt două directive extrem de importante”
Se modifică Codul Muncii. Marius Budăi: „Sunt două directive extrem de importante”
Pentru a nu risca o procedură de infringement din partea Comisiei Europene, România trebuie să modifice Codul Muncii până la 1 august 2022.
Angajatorii vor fi obligați să furnizeze, în scris, mai multe informații decât în prezent despre raporturile de muncă sau să scadă perioada de probă a angajaților.
„Sunt două directive europene, de fapt, pe care trebuie să le transpunem în Codul Muncii. În proporție de 40 la sută, prevederile acestor două directive se regăsesc deja în Codul Muncii din România. Sunt două directive care au fost finalizate pe perioada în care România a avut președinția Consiliului Uniunii Europene. Una din ele, directiva 1152/ 2019, are drept scop protejarea drepturilor lucrătorilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă și directiva 1158, tot din 2019, prevede echilibrul dintre breasla profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor. Sunt două directive extrem de importante, pentru că prima practic asigură transparentizarea condițiilor de lucru și o mai bună informare a lucrătorilor asupra condițiilor de lucru ulterioare și a salariului și a doua practic asigură un echilibru dintre viața profesională și cea privată, atât a îngrijitorilor, cât și a părinților”, a explicat sâmbătă, la Digi24, ministrul muncii, Marius Budăi.
„În primă fază, noi trebuie să ne asigurăm că punem la dispoziția salariaților un pachet de informații actualizate și extinse asupra condițiilor de muncă și a salariului, așa cum prevede directiva, și creăm practic prin această directivă noi drepturi minime, precum dreptul la o mai mare vizibilitate de exemplu a muncii pentru cei care lucrează în program variabil, posibilitatea de a se trece la o formă de muncă mai stabilă a lucrătorilor sau de a primi un răspuns în scris sau drepturi la formare profesională obligatorie, prin deducere din salariu a cheltuielilor. De asemenea, putem introduce contractul de muncă cu programulul fracționat. Este deja o prevedere care este în Codul Muncii din România și de asemenea introducerea dreptului la concediu de îngrijitor și acordarea unui concediu paternal cu o durată de minim 10 zile”, a detaliat ministrul muncii.
El a precizat că săptămâna viitoare se depune inițiativa legislativă la Parlament, iar până la sfârșitul sesiunii va trece de prima cameră sesizată. „Vom face un raport de progres către Comisia Europeană și în luna septembrie, în prima sesiune, va trece și de Camera Deputaților, nefiind nici un risc de infringement până atunci”, a dat asigurări Marius Budăi.
Ministrul muncii: Veniturile angajaților trebuie să crească
Întrebat ce alte modificări sunt luate în calcul pentru a crește calitatea vieții angajaților din România, ministrul a spus că „în primul și în primul rând” este vorba de venituri, care trebuie să crească. „Discutăm, acum chiar sunt la Geneva, la Organizația Internațională a Muncii. Am avut o discuție astăzi și cu partenerii sociali din România, cu sindicate și patronate. Ne gândim la implementarea în primul rând, până la sfârșit de an, a legii dialogului social, care să asigure un dialog social onest, în ambele sensuri, între angajat și angajator. După care, bineînțeles că trebuie să venim cu măsuri de sprijin pentru mediul privat, pentru a putea crește veniturile lucrătorilor din mediul privat”, a declarat ministrul.
Întrebat care ar fi aceste măsuri de sprijin, ministrul a spus că e vorba despre cele pe care le-a promovat și în vechiul său mandat – ucenicie, încurajarea angajării lucrătorilor de peste 50 ani, sprijin a angajării lucrătorilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, granturi de lucru pentru mediul privat sau măsuri de creștere a salariului minim cu o fiscalizare mai mică.
„Suntem într-o situație delicată și trebuie să luăm măsuri echilibrate, să (fim atenția ca) din dorința de a face mai bine, să nu stricăm”, a punctat Marius Budăi.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi