Gurul din Apuseni, declarații halucinante: Am mii de copii. E imoral dar legal, nu am făcut nimic ilegal
Gurul din Apuseni, declarații halucinante: Am mii de copii. E imoral dar legal, nu am făcut nimic ilegal
„Guru din Apuseni”, pe numele lui adevărat Vasile Ardelean Fărcaș, zis Adi de la Brad, a vorbit despre comunitatea pe care a creat-o în munți. Al doilea cel mai cunoscut Guru din România a ajuns pe mâinile poliţiştilor. După Bivolaru, Ardelean Fărcaş, sau „Adi de la Brad”, e acuzat că a înşelat mii de oameni.
Fostul miner, fără acreditări în yoga sau tehnica meditației, a format în Munții Apuseni o comunitate prin care au trecut chiar şi străini sau vedete. Există însă mărturii că, şi-a exploatat, abuzat, hărțuit şi chiar violat membrii.
Astăzi gurul „Adi de la Brad” a scapăt de arest în urma contestației depuse și va fi cercetat în următoarele 60 de zile sub control judiciar din Apuseni.
Adi de la Brad a dezvăluit, joi, la Antena 3, povestea celor 1000 de copii pe care îi are în toată lumea şi cum l-a ajutat cele întâmplate să devină mai matur şi mai puternic:
„Centrul a început în 1997 şi de atunci am muncit până acum să facem această comunitate. Mă bucur că există centrul şi comunitatea care nu vor fi părăsite şi distruse cum vor alții.
Este foarte greu să construiești o comunitate când lucrezi cu oamenii. Nu poţi să îi mulțumești pe toţi. Fiecare vine din societate cu planurile lui. Noi avem o disciplină care trebuie respectată, dacă nu te retragi şi îţi vezi de viaţa ta. (…)”, a spus Gurul din Apuseni.
Referitor la acuzaţiile care i se aduc, Vasile Ardelean Fărcaș, zis Adi de la Brad, a spus: „Eu nu am obligat pe nimeni niciodată sa lucreze ce vreau eu pentru că organizarea se face de toţi cei din comunitate.
Am fost acuzat pe nedrept. Nu am violat pe nimeni niciodată. Dar când vrei să te răzbuni pe cineva nu mai judeci ceea ce faci.
Dacă eu ca bărbat am respect faţă de femei, le respect din toate punctele de vedere, femeia îşi dă seama că e iubită şi respectată.
Am copii cu mai multe femei cu acceptul lor. Știu că creștinește, nu-i normal. E imoral dar legal, nu am făcut nimic ilegal. Sunt copiii mei după numele meu.
Eu am donat spermă. În mai multe locuri în lume. Am mii de copii am depășit cifra de 500 în Turcia. Am donat 4 butoiașe, pot să fie cam șapte-opt mii de copii”, a spus Vasile Ardelean Fărcaș, zis Adi de la Brad, pentru Antena 3.
Referitor la perioada în care a fost reţinut, Gurul din Apuseni a precizat:
„Am găsit oameni minunați la izolator, pentru că nu pot să îi spun închisoare, unde mă bucur că am ajuns. Am trecut print-o experiență prin care trebuia să trec să văd ce influențe negative mai pot să fie asupra mea. În ultimii 12 ani asupra mea se lucrează cu lucruri, cu unde electromagnetice pentru a-mi distruge creierul şi mintea.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 22 de ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi