Criza prețurilor la carburanți: OPEC a hotărât creșterea producției de petrol cu 50% în următoarele două luni
Criza prețurilor la carburanți: OPEC a hotărât creșterea producției de petrol cu 50% în următoarele două luni
Producţia petrolieră va fi majorată, în iulie și august, cu 50% mai mult decât se estimase, respectiv cu până la 648.000 barili pe zi lunar, a decis Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol, împreună cu un grup de ţări producătoare aliate, printre care şi Rusia, relatează agenţia EFE.
Această creştere este cu 50% superioară celor din lunile precedente – 432.000 barili pe zi – în cadrul unui plan de deschidere graduală a robinetelor la fiecare 30 de zile, a anunţat organizaţia petrolieră, într-un comunicat, după reuniunea ministerială ce a avut loc online.
Asta înseamnă că în fiecare dintre cele două luni se vor adăuga încă 216.000 barili în plus, conform Agerpres.
Aceste creşteri graduale – începute în iulie 2021- pentru a compensa reducerea producţiei din cauza scăderii cererii, în 2020, provocată de pandemie, se întindeau până în septembrie, astfel că, în practică, finalizarea măsurii va fi în august.
Decizia, luată la o reuniune virtuală a alianţei formate din 23 de ţări, a venit în contextul presiunilor unor state consumatoare, precum SUA, pentru ca OPEC să majoreze şi mai mult producţia, cu scopul de a reduce preţul petrolului, care a oscilat în jurul valorii de 120 dolari pe baril, nivelul cel mai ridicat din ultimul deceniu.
Rusia „a pompat” în aprilie 1,5 milioane de barili pe zi, sub cota ce îi revenea în cadrul alianţei celor 23 de ţări, din cauza impactului sancţiunilor impuse de Occident ca urmare a invaziei în Ucraina.
Uniunea Europeană a aprobat un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care include un embargo pentru importurile de petrol din această ţară care vin pe mare.
OPEC a avertizat la mijlocul lunii mai că sancţiunile ce vizează Moscova vor afecta capacitatea sa de export şi a calculat că Rusia, al doilea mare producător din lume, va furniza anul acesta în medie cu 7,5% mai puţin petrol faţă de cât estimase în urmă cu trei luni.
Arabia Saudită, până acum, anunţase că nu intenţionează să-şi majoreze producţia pentru a compensa scăderea furnizărilor din Rusia determinată de sancţiuni.
Administrația Biden a salutat „decizia importantă din partea OPEC+” și a subliniat rolul Arabiei Saudite în obținerea unui consens, având în vedere că este cel mai mare producător din acest grup.
Wall Street Journal relatase marți că unii membri OPEC luau în considerare ideea de a suspenda acordul de furnizare al OPEC+ pentru a permite statelor precum Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite să intervină și să ușureze o criză de furnizare care a împins prețurile globale la petrol peste pragul de 120 de dolari per baril în această săptămână, scrie CNN. Financial Times și Reuters au avut relatări similare.
Arabia Saudită s-a opus anterior cererilor SUA de a mări producția dincolo de cota pe termen lung agreate cu Rusia și alți producători din afara OPEC. Însă îngrijorările privind prețuri tot mai mari care ar putea trimite lumea în recesiune par să fi dus la o regândire a strategiei.
OPEC şi aliaţii săi vor reevalua situaţia din piaţă la o întâlnire ministerială virtuală ce va avea loc pe 30 iunie 2022.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii