Rămâi conectat

Actualitate

INCONȘTIENȚĂ la volan: Un tânăr din Alba a provocat un ACCIDENT în lanț, la Teiuș. Un șofer a ajuns la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCONȘTIENȚĂ la volan: Un tânăr din Alba a provocat un ACCIDENT în lanț, la Teiuș. Un șofer a ajuns la spital

La data de 1 iunie 2022, în jurul orei 19,30, pe strada Avram Iancu din Teiuș, un tânăr de 19 ani, din Teiuș, în timp ce conducea un autoturism, la efectuarea la efectuarea unei manevre de schimbare a direcției de mers, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Stremț, care circula în aceeași direcție de mers.

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un autoturism parcat pe marginea părții carosabile.

În urma accidentului, tânărul de 20 de ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportat la spital.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Salariul minim brut se majorează începând de astăzi, 1 iulie 2024. Câți bani primesc angajații în mână

Bera Larisa

Publicat

în

Salariul minim brut se majorează începând de astăzi, 1 iulie 2024. Câți bani primesc angajații în mână Începând de astăzi, 1 iulie 2024, angajații din România vor beneficia de o majorare a salariului minim pe economie, conform noilor măsuri adoptate de guvern la începutul lunii iunie. Noul salar minim brut este de 3.700 de lei. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea