FOTO| Săptămâna prevenirii criminalității în Alba: Activitate a polițiștilor și elevilor pentru siguranța rutieră și prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului
FOTO| Săptămâna prevenirii criminalității în Alba: Activitate a polițiștilor și elevilor pentru siguranța rutieră și prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului
Ultima zi din cadrul evenimentului național ”Săptămâna Prevenirii Criminalității” a fost dedicată creșterii siguranței rutiere și prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului.
Polițiștii au susținut lecții de educație rutieră în unități de învățământ din tot județul, la care au luat parte atât preșcolari cât și elevi. Pe lângă lecțiile teoretice, au fost organizate lecții practice privind circulația pe drumurile publice, cu bicicleta, trotineta sau în calitate de pietoni.
De atenţie s-au bucurat şi bicicliştii, care au fost sfătuiți să poarte veste reflectorizante, pentru a fi cât mai vizibili în trafic dar și recomandarea de a respecta, în permanenţă, regulile privind circulaţia pe drumurile publice.
Polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, polițiștii de proximitate dar și cei de la posturile de poliție comunale au organizat acţiuni preventive în cadrul cărora cetăţenii au fost informaţi cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de furt.
Reprezentanții asociațiilor de proprietari au fost informați în legătură cu mijloacele moderne de protecție și supraveghere ale scărilor de bloc, menite să sporească siguranța locuințelor.
Activitățile desfășurate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în cadrul Campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, care s-a derulat în perioada 22 – 27 mai au avut peste 4.000 de beneficiari (elevi, cadre didactice, femei, vârstnici, membri ai asociaţiilor de proprietari, etc).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 56 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii