LIVE VIDEO| PROTEST la Spitalul din Aiud: Care sunt doleanțele celor peste 60 de cadre medicale angajate pe perioada pandemiei
LIVE VIDEO| PROTEST la Spitalul din Aiud: Care sunt doleanțele celor peste 60 de cadre medicale angajate pe perioada pandemiei
Joi, 19 mai, începând cu ora 10.00, în curtea Spitalului Municipal din Aiud, are loc un protest al celor 67 de cadre medicale angajate pe perioadă determinată, pe durata stării de alerta.
Oamenii cer găsirea unei soluții pentru suplimentarea fondurilor și organizarea unui examen, în condițiile legii, mai ales că spitalul are un deficit de personal de peste 100 de cadre.
Aceștia susțin că, deși termenul în care contractele vor expira se apropie, nu au primit nici un răspuns la întrebarea dacă se va organiza un examen, prin care ar putea ocupa acele posturi pe perioadă nedeterminată. „Ne-ați angajat când erați disperați, ne-ați folosit și acum ne aruncați”, era scris cu litere de-o șchioapă pe un banner afișat de personalul ieșit la protest.
Potrivit legii 70/2022 personalul din unitățile sanitare cu paturi, serviciile de ambulanță, direcțiile de sănătate publică, instituțiile de asistență socială, încadrat fără concurs pe perioada determinată, pe posturi de execuție, în perioada stării de alertă, va putea ocupa, pe durata nedeterminată, același post în cadrul unității în care își desfășoară activitatea, prin promovarea unui examen organizat anterior încetării contractului individual de muncă.
„Ne plimbă de la Ana la Caiafa, nu ne dau nici un răspuns și nu vor să organizeze nici un examen. Am făcut o sesizare către conducerea spitalului pe care am semnat-o toți și nu știm nimic, dacă plecăm în 6 iunie, dacă se face concurs. Conducerea spitalului nu a făcut demersurile necesare pentru a primi fondurile necesare pentru a păstra cei 67 de angajați”, au transmis reprezentanții cadrelor medicale pentru ziarulunirea.ro.
În aprilie, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, spunea personalul medical angajat în perioada pandemiei va putea rămâne pe posturi după ce va susţine un examen care să permită continuarea activităţii din punct de vedere legal.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii