Pensii 2022. Premierul Ciucă anunță posibilitatea unei noi majorări pentru pensionari: „Să vedem ce se întâmplă și ce putem face pentru sistemul de pensii per total”
Pensii 2022. Premierul Ciucă anunță posibilitatea unei noi majorări pentru pensionari: „Să vedem ce se întâmplă și ce putem face pentru sistemul de pensii per total”
În cursul zilei de miercuri, premierul Nicolae Ciucă a venit cu noi precizări privind noua majorare a pensiilor românilor. Acesta a explicat care sunt condițiile care se vor lua în calcul pentru o nouă creștere a veniturilor pensionarilor.
Nicolae Ciucă a explicat că o nouă majorare a pensiilor ar putea avea loc abia după ce autorităţile politice vor agrea o analiză la finalul primului semestru.
„Până atunci nu putem discuta despre așa ceva”, a explicat prim-ministrul României, potrivit evz.
Şi ministrul Muncii a anunţat că Guvernul este foarte atent la evoluția situației economice din țara noastră și la sprijinul care trebuie acordat românilor în această perioadă.
„Am implementat un prim pachet social la începutul anului, știți foarte bine, după care a apărut această situație de război. Suntem acum în implementarea pachetului „Sprijin pentru România”, unde 60% din fonduri se duc către mediul privat și 40% către cetățenii vulnerabili, pentru că noi considerăm că trebuie să rămânem în continuare extrem de solidari cu cei care sunt vulnerabili”, a declarat Marius Budăi.
Ministrul Muncii a precizat că se analizează majorarea pensiilor.
„Să vedem ce se întâmplă și ce putem face pentru sistemul de pensii per total”, a mai spus ministrul.
Sursa: romaniatv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României
NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României Proiectul de lege privind Codul silvic a fost promulgat de Președintele României, Klaus Iohannis, vineri, 20 decembrie 2024. Aceasta are ca obiect de reglementare regimul silvic, guvernanţa sectorului silvic, controlul aplicării şi respectarea regimului silvic, precum şi regimul […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor