Țările considerate cele mai dependente de petrolul rusesc ar putea primi două miliarde de euro din partea Uniunii Europene
Țările considerate cele mai dependente de petrolul rusesc ar putea primi două miliarde de euro din partea Uniunii Europene
Comisia Europeană se arată dispusă în a investi până la două miliarde de euro în cadrul infrastructurilor petroliere din țările care vor avea probleme în cazul în care vor renunța la petrolul rusesc. Ungaria, Slovacia și Cehia se află pe lista de la Bruxelles.
„Dacă în majoritatea cazurilor, piaţa mondială permite o înlocuire rapidă şi eficientă, unele state membre sunt mai dependente de petrolul rusesc prin oleoducte” şi „sunt necesare investiţii specifice pentru a garanta securitatea petrolieră”, semnalează planul „Repower EU” al Comisiei Europene, destinat îndepărtării rapide a UE de hidrocarburile din Rusia, relatează agenţia EFE.
Bani europeni pentru transportul de petrol și investiții
Executivul comunitar prevede alocări bugetare atât pentru transportul de petrol cât şi „investiţii specifice în reconfigurarea şi îmbunătăţirea rafinării de produse derivate din petrol”.
Asta pentru că petrolul rusesc este mai greu ca alte tipuri de petrol, precum cel saudit, şi sunt ţări, cum e cazul Ungariei, cu rafinării pregătite pentru acest timp de ţiţei şi care au nevoie de „modificări tehnologice”.
„Se estimează ca investiţiile totale pentru a garanta securitatea aprovizionării cu petrol să se ridice la 1,5-2 miliarde de euro”, arată CE în documentele prezentate.
UE a propus un al şaselea pachet de sancţiuni contra Moscovei, care prevede interzicerea graduală a achiziţiilor de petrol rusesc în UE, achiziţii care în 2021 s-au ridicat la 74 miliarde de euro.
Pachetul de sancţiuni s-a confruntat cu opoziţia Ungariei şi puternice reticenţe şi din partea altor ţări, precum Slovacia şi Republica Cehă, dar şi a unor state cu afaceri în transportul maritim, precum Grecia, Cipru şi Malta.
Surse comunitare au precizat că în cazul Ungariei investiţiile vor fi de „câteva sute de milioane de euro”. Dar, acestea vor fi condiţionate de respectarea de către Budapesta a Statului de drept, după cum cere Bruxelles.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii