Nevoie mare de bani la buget: Noul șef al ANAF anunță controale extinse. Ce domenii sunt vizate
Nevoie mare de bani la buget: Noul șef al ANAF anunță controale extinse. Ce domenii sunt vizate
Lucian Ovidiu Haiuş noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, anunță că inspectorii ANAF vor începe zilele următoare controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune, pentru combaterea acestui flagel fiind necesare acţiuni ferme şi decisive.
„Îmi asum misiunea de a demonstra că ANAF-ul este un partener al contribuabililor oneşti, că această instituţie merită încrederea şi respectul cetăţenilor, dar şi că vom lupta cu determinare împotriva evaziunii fiscale. În acest sens, vreau să vă anunţ că în următoarele zile vor începe controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune. Combaterea evaziunii este unul dintre principalele obiective ale ANAF, precum şi parte din misiunea mea personală la conducerea acestei instituţii. Acţiuni ferme şi decisive sunt necesare pentru eradicarea acestui flagel al economiei pentru a asigura resursele necesare îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei”, a spus Heiuş într-un mesaj citat de Agerpres.
Acesta a adăugat că plata taxelor şi impozitelor este şi un act de responsabilitate socială pentru fiecare, de la marile corporaţii, la mici antreprenori, până la persoanele fizice.
„Trebuie să fim cu toţii conştienţi şi responsabili şi să înţelegem că un grad de colectare cât mai mare se traduce într-un buget naţional sănătos, care poate acoperi cu uşurinţă nevoile de funcţionare ale statului, mai ales în sectoare sensibile, ca educaţia, sănătatea sau infrastructura. În acelaşi timp, vă promit că nu voi tolera niciun fel de abuz din partea organelor de control! Nu voi accepta ca imaginea acestei instituţii să fie murdărită de o mână de oameni care şi-au pierdut reperele morale”, a subliniat preşedintele ANAF.
Haiuş a subliniat că, începând de duminică, pune la dispoziţia contribuabililor un număr de telefon – 0723 568 179 – conectat la cabinetul său, unde aceştia pot suna şi reclama orice comportament abuziv al inspectorilor ANAF, iar el se va ocupa personal „de verificarea şi soluţionarea cu fermitate a celor semnalate”.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recalculare pensii 2024: Primele DECIZII au ajuns la pensionari prin poștă Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Citește și: PENSII 2024 | Poșta Română începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când urăm ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie?
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFANTA MARIA 2024. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfânta Maria 2024. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa
-
Actualitateacum 3 zile
Sfânta Maria Mare – 15 august: Tradiții, superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului