Bani pentru părinții care revin mai repede la muncă din concediul de creştere a copilului: Care e SINGURA condiție ce trebuie îndeplinită
Bani pentru părinții care revin mai repede la muncă din concediul de creştere a copilului: Care e SINGURA condiție ce trebuie îndeplinită
Părinții români care vor reveni mai repede la serviciu din concediul de creştere a copilului, vor primi un stimulent financiar de la Guvern. Pentru această decizie luată în primele luni de la apariția micuțului în familie, se va acorda echivalentul salariului minim pe economie, în mână.
Pentru început, trebuie precizat că Stimulentul de inserţie se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare şi ale NORMELOR METODOLOGICE de aplicare a prevederilor O.U.G. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Care e singura condiție ce trebuie îndeplinită, pentru a primi banii
Astfel, actele normative anterior amintite prevăd că, dacă părintele revine la muncă în primele șase luni de la nașterea copilului, are dreptul la acest stimulet de inserție.
În general, banii se acordă începând cu data de la care se reia activitatea profesională şi încetează plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului (la cerere), pentru beneficiarii care au avut stabilit dreptul la indemnizaţie, dacă cererea este depusă în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la acea dată.
De notat că de acest drept beneficiază persoanele care indeplinesc condiţiile de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului. De exemplu, oamenii care au realizat venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit, ori s-au aflat în perioade asimilate, pentru perioada de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori naşterii copilului sau, după caz, a datei în care s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea ori s-a instituit plasamentul sau tutela) şi realizează venituri supuse impozitului pe venit până la vârsta de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
Conform legii, stimulentul valorează 1.500 de lei care se va acorda până la vârsta de doi ani. Banii vor fi un ajutor pentru familia proaspăt mărită, astfel încât aceasta să reușească să se descurce cu noile provocări financiare generate de apariția unui nou membru în familie, dar, totodată, vor avea un impact pozitiv și asupra pieței muncii din țara noastră.
Firmele românești se confruntă cu un deficit acut de forță de muncă, iar în momentul în care un angajat pleacă în concediu de creștere pentru copil, situația se complică. E nevoie să se facă angajări noi, pe perioade limitate de timp, ceea ce e dificil de realizat pentru multe companii. Astfel, revenirea rapidă la muncă ajută piața muncii, sectorul privat, dar și persoana în cauză să se mențină activă și la curent cu evoluțiile profesionale din domeniul său de activitate.
Desigur, vorbim doar despre o opțiune. Angajații o pot refuza și pot rămâne să-și crească copilul acei doi ani prevăzuți de lege, sau mai mult, în cazuri deosebite, conform playtech.ro
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi