Unirea Alba Iulia, meci capital cu “Soda dragă”! Alexandru Giurgiu, pe “Cetate”, împotriva formației de suflet
Unirea Alba Iulia are doar opțiunea victoriei în ultimul derby “de Alba” al campionatului, sâmbătă, 14 mai, pe “Cetate”, de la ora 18.00, cu CS Ocna Mureș!
“Alb-negrii” sunt obligați să ia toate punctele împotriva conjudețenilor, pentru a continua cursa de salvare de la retrogradare, în condițiile în care au de recuperat 4 puncte până la Avântul Reghin, contracandidata situată pe locul 8. “Soda dragă” se mândrește în acest sezon ca câștigat toate cele 3 dueluri cu gruparea din Cetatea Marii Uniri și din acest punct de vedere se anunță o confruntare pe muchie de cuțit. Va fi, fără îndoială, un joc aparte pentru mijlocașul vizitatorilor, Alexandru Giurgiu, fostul căpitan al Unirii în prima parte a campionatului, când a și înscris 3 goluri (unul chiar la Ocna Mureș). Și la precedentele două dueluri directe, din această primăvară, jucătorul de picior stâng, folosit în linia mediană de Paul Ciucă, a fost titular împotriva echipei unde a descoperit fotbalul. Mai întâi, la Alba Iulia, când Cioară a semnat singurul gol al jocului din 19 martie (al doilea meci din acest an), respectiv la Ocna Mureș, unde gazdele au învins cu 3-1 (în 16 aprilie) iar Giurgiu a centrat la deschiderea scorului pentru D. Lupșan și a transformat un penalty pentru 2-0 în prima repriză.
Alexandru Giurgiu a preferat în iarnă să plece la Ocna Mureș din pricina problemelor financiare existente la Unirea Alba Iulia. “În această decizie a contat și situația restanțelor contractuale. Cu singuranță pentru mine va fi 100 la sută un joc special. La Unirea, la 7 ani, am început fotbalul, aici am cunoscut toate bucuriile. Până la acel meci din martie am mai fost adversar o singură dată, acum un deceniu, cu Gaz Metan Severin, care în acea ediție a promovat în liga 1. Acum sunt la «Soda», o să joc pentru echipă, colegi, antrenori, oficiali și suporteri. Nu se pune problema să ne dăm la o parte, ne vom apăra șansele. Pentru Unirea Alba Iulia este foarte greu să se salveze, practic trebuie să câștige toate cele 3 jocuri rămase pentru a fi sigură”, a declarat Alexandru Girugiu pe acest subiect, al întâlnirii cu fosta echipă, într-o emisiune la Radio “Unirea FM”.
De la transferul la Ocna Mureș, Giurgiu a evoluat în 9 din cele 10 partide (a absentat la Reghin din motive medicale) și a marcat în 5 rânduri, fiind golgheterul grupării “alb-albastre” în această primăvară, dubla din disputa cu Sănătatea Cluj fiind una de poveste.
Foto: Lucian DANCIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: LPS Alba Iulia, un nou pas spre calificare la turneul final Under 15 | Antrenorul Valentin Urian, șanse de calificare la două categorii, Under 14 și Under 15
LPS Alba Iulia, un nou pas spre calificare la turneul final Under 15 | Antrenorul Valentin Urian, șanse de calificare la două categorii, Under 14 și Under 15 LPS Alba Iulia are un început de an încărcat la nivelul baschetului juvenil, fiind în acelați timp aproape de o performanță deosebită, respectiv calificarea cu două grupe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Actualitateacum 3 zile
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră
-
Actualitateacum 4 zile
MESAJE SMS de Anul Nou haioase. Urări și Felicitări amuzante pe care le puteți transmite la trecerea dintre ani
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Vasile 2025. SMS-uri, URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc ziua numelui
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFANTUL STEFAN. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pentru rude sau prieteni care îşi sărbătoresc onomastica