La Sebeș se deschide prima fabrică din România care produce aparate pentru colectarea selectivă
La Sebeș se deschide prima fabrică din România care produce aparate pentru colectarea selectivă
Începând cu data de 4 mai 2022, în municipiul Sebeș își va deschide porțile o nouă fabrică. Este vorba despre Envipco, o companie care are ca scop protejarea naturii.
Compania este cunoscută în plan local pentru inițiativele în domeniul colectării selective. Comuna Ciugud a fost prima comunitate din România care a lansat propria monedă virtuală, CIUGUban-ul, în schimbul deșeurilor reciclate, iar comuna Șpring a fost prima din România cu centru de colectare și returnare a recipientelor de unică folosință.
Noua construcție depășește suma de două milioane de euro, ca valoare a investiției, rezultând astfel o suprafață de producție de 2.870 de metri pătrați și o suprafață pentru birouri de 520 de metri pătrați.
Prin investiția în premieră, compania prevede o capacitate de producție de 6000 de echipamente inteligente de colectare selectivă, anual.
Envipco este singura companie din țară care produce local, în județul Alba, echipamente inteligente de colectare selectivă a ambalajelor de băuturi, asigurând mentenanță și service cu echipa din România. Envipco susține economia României prin producerea și distribuirea echipamentelor către toată Europa, precum și prin alegerea de furnizori locali.
Misiunea Envipco este de a oferi soluții eficiente din punct de vedere financiar și tehnologic pentru reciclarea ambalajelor de unică folosință cu scopul de a crește rata de reutilizare a materiei prime și conservarea resurselor naturale limitate.
Ce oferă Envipco
- Soluții eficiente din punct de vedere al costurilor, fiabilității operaționale și tehnologiei
- Cele mai compacte RVM-uri, ideale pentru locații cu spațiu limitat și singurul RVM care colectează vrac
- Tehnologie de ultimă generație ce asigură prevenirea fraudei și cea mai mare rată de compactare
- Expertiză la nivel local, cât și la nivel internațional
- Soluții personalizate și suport în funcție de nevoile comunității (echipamente, comunicare, materiale educative etc.)
- Servicii de instalare rapide și eficiente
- Mentenanță periodică pentru garantarea funcționării perfecte a stațiilor inteligente
Compania Envipco lucrează cu furnizori locali care sunt integrați în Lanțul de Achiziții Global al companiei, iar 90% dintre componentele pe care aceștia le folosesc sunt procurate din România.
La nivel global, Envipco este un producător de Reverse Vending Machines (RVM) cu peste 40 de ani de experiență în fabricarea și operarea soluțiilor de colectare și reciclare.
Cu sediul central în Amsterdam, Olanda aceștia operează peste 7.100 de aparate în Statele Unite ale Americii, Australia, Franța, Suedia și Grecia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii