Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Vacanţa de Sărbătorile Pascale sau de 1 Mai: InfoCons pune la dispoziţie lista unităţilor de cazare şi a agenţiilor autorizate din România. Cum poate fi accesată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vacanţa de Sărbătorile Pascale sau de 1 Mai: InfoCons pune la dispoziţie lista unităţilor de cazare şi a agenţiilor autorizate din România. Cum poate fi accesată

InfoCons vine în sprijinul persoanelor care intenţionează să plece în vacanţă de Sărbătorile Pascale sau de 1 Mai şi le pune la dispoziţia lista unităţilor de cazare şi a agenţiilor autorizate din România, precum şi secţiunea SOS din aplicaţia gratuită InfoCons, cu numere de urgenţă judeţene, naţionale şi internaţionale.

„Indiferent de locaţie, trebuie să ne asigurăm că locul în care ne vom petrece vacanţa respectă criteriile de clasificare conform legii şi, de asemenea, să ne asigurăm că locaţia este autorizată, iar clasificarea obţinută corespunde. În acest sens, InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu lista actualizată a unităţilor de cazare”, se menţionează într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.

Totodată, turiştii pot verifica ce anume trebuie să pună la dispoziţie fiecare unitate de cazare în funcţie de clasificarea obţinută care trebuie să fie afişată la loc vizibil (numeric, stele, flori sau margarete).

Conform InfoCons, în România sunt autorizate 18.283 unităţi de cazare de diferite tipuri, cu 250.660 spaţii de cazare şi 530.879 locuri, respectiv: pensiuni turistice, camere de închiriat, hoteluri, apartamente de închiriat, pensiuni agroturistice, vile turistice, hosteluri, cabane turistice, moteluri, căsuţe tip camping, bungalowuri, campinguri, popasuri turistice, spaţii de campare, hoteluri apartament, nave maritime şi fluviale, pontoane plutitoare, sate de vacanţă, parcele de campare.

Pe primele locuri, cu cel mai mare număr de unităţi în funcţie de tipul acestora, se situează pensiunile turistice – 28,14%, camerele de închiriat – 27,91% şi hotelurile – 10,05%.

Din punctul de vedere al clasificării acestora, situaţia este următoarea: 40,03% unităţi de cazare cu 3 stele; 20,92% unităţi de cazare cu 3 margarete/flori/stele; 14,01% unităţi de cazare cu 2 stele.

În funcţie de judeţul unde sunt localizate unităţile de cazare, cele mai multe se regăsesc în judeţele Constanţa – 16,01%, Braşov – 10,10% şi Suceava – 5,59%.

De asemenea, ţinând cont de faptul că pârtiile de schi sunt încă deschise, InfoCons recomandă să se verifice dacă pârtia este omologată sau nu.

Pe de altă parte, pentru cei care călătoresc în ţară sau în străinătate, aplicaţia gratuită InfoCons pune la dispoziţie butonul SOS cu numerele de urgenţă judeţene, naţionale şi internaţionale, ce pot fi apelate direct din aplicaţie. Aplicaţia este disponibilă pentru IOS, Huawei şi Android.

„Urmează Sărbătorile de Paşte, ziua liberă de 1 Mai, dar şi vacanţa de vară, şi pentru a nu avea surprize neplăcute puteţi verifica înainte de a achita avansul către o unitate turistică dacă aceasta este autorizată sau nu şi pentru ce clasificare. Putem verifica uşor dacă unitatea de cazare ne pune la dispoziţie toate facilităţile conform clasificării primite. Totodată, întotdeauna trebuie să solicităm bonul fiscal pentru a avea dovada justificativă în cazul în care dorim să depunem sesizări. Luaţi atitudine şi verificaţi înainte de plecare unitatea de cazare şi pârtia! Un om prevenit face cât doi! Şi nu uita: un consumator educat şi informat este un consumator protejat”, a declarat Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier pe DN1, Sibiu – Veștem: Șofer de 19 ani, din Alba, transportat la spital după coliziunea dintre o autoutilitară și un autoturism

Cezar Lancrajan

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DN1, Sibiu – Veștem: Șofer de 19 ani, din Alba, transportat la spital după coliziunea dintre o autoutilitară și un autoturism Politistii rutieri intervin la un accident produs pe DN 1, Selimbar. In urma unui accident rutier produs vineri, 20 decembrie 2024, pe sensul de mers Sibiu – Vestem. Un tanar de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea