FOTO| „Fii avocat în școala ta”: Colaborare între Inspectoratul Școlar Județean și Baroul Alba
FOTO| „Fii avocat în școala ta”: Colaborare între Inspectoratul Școlar Județean și Baroul Alba
Astăzi, 6 aprilie, Inspectoratul Școlar Județean Alba a semnat protocolul pentru programul „Fii avocat în școala ta”, împreună cu Baroul Alba.
Recunoscând importanţa deprinderii cunoştinţelor elementare de drept şi a promovării unei culturi a legalităţii şi a responsabilităţii în societate, menite să încurajeze, de la o vârstă fragedă, respectul faţă de lege, echitatea socială şi atitudinea civică,
Ţinând seama de riscurile provenite din lipsa unor minime cunoştinţe juridice şi de faptul că orice act educaţional este, în esenţă, preventiv, astfel încât iniţierea în drept încă din şcoală are un rol important în combaterea violenţei şi delincvenţei juvenile,
Având în vedere că educaţia juridică este o abilitate inter-curriculară, iar dobândirea de către tineri a unor minime noţiuni de drept contribuie la o societate democratică sănătoasă, inclusiv printr-o mai bună înţelegere a unor noţiuni şi concepte prezente în cadrul altor materii,
Având în vedere că avocaţii au un rol esenţial în promovarea statului de drept şi a unei culturi a legalităţii, precum şi a valorilor şi atitudinii pozitive faţă de lege a generaţiilor viitoare şi pot inspira tinerii să devină cetăţeni activi, să ia decizii responsabile din punct de vedere etic în viaţa lor de zi cu zi şi să demonstreze empatie şi respect pentru ceilalţi membri ai societăţii, Având în vedere că, în cadrul deschis şi flexibil al modulelor de educaţie juridică non-formală în şcoli, elevii pot fi încurajaţi să reflecteze şi să îşi exprime opinia cu privire la probleme juridice din viaţa cotidiană.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | VIDEO. Șase posibile incidente electorale: 2 dosare penale și 2 sancțiuni contravenționale
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | VIDEO. Șase posibile incidente electorale: 2 dosare penale și 2 sancțiuni contravenționale Conform datelor centralizate la nivelul Centrului Județean de Conducere Integrată Alba, până la această oră, în județul Alba au fost sesizate 6 posibile incidente electorale, iar în urma verificărilor efectuate de către polițiști au fost aplicate două […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918