Pensii 2022: Încă o categorie de angajați va putea să iasă mai devreme la PENSIE. Proiectul a trecut de Senat
Pensii 2022: Încă o categorie de angajați va putea să iasă mai devreme la PENSIE. Proiectul a trecut de Senat
Proiectul de lege elaborat în acest sens și depus în Parlament spre dezbatere și aprobare a trecut de Senat, dar și de votul din Camera Deputaților și urmează să ajungă pe masa președintelui țării spre promulgare.
Citește și: Pensii 2022: Majorare pensii ianuarie 2022 • punctul de pensie • ajutorul pentru pensionari • impozitarea pensiilor • pensii militare 2022
Cu alte cuvinte, încă un pas mic și proiectul devine lege, putând fi transpus în viață. Documentul vine să completeze Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și se referă la salariații care au lucrat în grupa I și/sau a II-a de muncă în termocentralele pe baza de cărbune.
Concret, proiectul va recunoaște grupele de muncă pentru cei care au desfășurat activităţi de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.
Citește și: Valoarea pensiei de urmaș • Pensia de urmaș 2022: cine o poate solicita, documente necesare și în ce condiții se acordă • soțul supraviețuitor și copiii
„Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i) (cele menționate mai sus, n.red.) în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă” este prevederea care îi va ajuta pe cei care au lucrat în termocentralele pe bază de cărbune și în extracția de cărbune să iasă mai repede la pensie.
Citește și: Cum poți verifica online vechimea în muncă și contribuția pentru pensie
Un amânunt important este faptul că de aceste prevederi vor beneficia, la cerere, și cei care sunt deja pensionari. Pentru aceștia, drepturile de pensie recalculate se vor acorda începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea, după ce proiectul de lege va intra în vigoare. Dacă, în urma recalculării, reiese o pensie mai mică decât cea cuvenită anterior, va fi păstrat cuantumul mai avantajos.
Proiectul de lege vine după ce, în iulie 2021, Legea pensiilor a fost modificată pentru a include activitățile menționate anterior în cadrul locurilor de muncă în condiții speciale. Astfel, după ce va fi semnat de șeful statului și va fi publicat în Monitorul Oficial, proiectul de lege va acorda celor care au muncit în termocentralele pe bază de cărbune și în minele de cărbune noi beneficii în privința pensiilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu
Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu Din ianuarie 2025, vor exista noi reguli în ceea ce privește acordarea burselor de merit și celor de reziliență pentru elevii de gimnaziu. Aceaste reguli au scopul de a a încuraja performanța și de a spijini elevii cu dificultăți. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun