La barajul de promovare în Liga a 3-a: Alba versus Covasna
Pentru a promova în Liga a 3-a, campioana Ligii a 4-a Alba urmează să se dueleze cu formația similară din județul Covasna. Partidele se vor desfășura în dublă manșă, primul meci pe teren propriu, în 18 și 25 iunie, conform tragerii la sorți efectuate joi dimineață la FRF.
Dacă va deveni campioană județeană, CSU Alba Iulia se poate considera cu biletele de Liga a 3-a în buzunar, având în vedere situația dată (ca idee, într-un amical în această iarnă, studenții au câștigat cu 10-2 meciul cu AS Covasna)
O tragere la sorți mai mult decât accesibilă pentru reprezentanta Albei, ce a avut parte de cel mai facil adversar, dintr-un județ unde până în prezent nu a început competiția. S-au evitat astfel formații puternice precum Inter Sibiu sau ACS Tg. Mureș 1898-Marosvasarhelyi SE 1898, ce vizează accederea pe a treia scenă.
„Este o tragere la sorți accesibilă, trebuie să recunoaștem acest lucru. Este bine pentru noi că nu întâlnim formații din Mureș sau Sibiu. Ne bucurăm din acest punct de vedere, dar trebuie să rămânem concentrați, întrucât până la meciurile de baraj avem de câștigat campionatul în Alba„, a spus antrenorul Mihai Manea.
Adversarii echipei din Alba urmau să se decidă dintre reprezentantele județelor Sibiu, Brașov, Mureș, Harghita și Covasna.
În actuala ediție a Ligii a 4-a, CS Universitatea Alba Iulia este marea favorită să câștige întrecerea, studenții din Cetatea Marii Uniri având 7 puncte avans față de Industria Galda de Jos, după prima parte a campionatului.
În acest sezon s-a revenit la scenariu clasic, cu 21 de baraje, după doi ani în care lupta pentru accederea pe a treia scenă a fost perturbată de pandemia de coronavirus.
În Covasna în toamnă nu s-a jucat Liga a 4-a, fiind a doua ediție de campionat nedisputată. Duelurile din Regiunea 3, Centru sunt: Mureș – Harghita, Brașov – Sibiu și Alba – Covasna,
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași
CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi