Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Curier Județean

Concursuri de turism şi educaţie ecologică la Cheile Vălişoarei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

În perioada 23 – 27 aprilie, are loc cea de a VI-a ediţie a Concursului Naţional de Turism Aplicativ “Trofeul Cheile Vălişoarei” şi a II-a ediţie a Concursului Regional de Educaţie Ecologică “Reciclăm, nu poluăm”. Organizatori sunt Clubul Copiilor Aiud, MECTS şi IŞJ Alba, în colaborare cu Consiliul Judeţean Alba şi Primăria municipiului Aiud. Şi-au anunţat participarea peste 150 de elevi care compun cele 32 de echipaje ce reprezintă cluburile şi palatele copiilor din peste 30 de judeţe din ţară. Concursurile au drept scop creşterea nivelului cunoştinţelor şi a competitivităţii în rândul tinerilor şi urmăresc în mod deosebit deprinderea elevilor cu bunele practici în domeniul turismului ecologic, dar şi promovarea turistică a zonei prin organizarea unor excursii la Mănăstirea Râmeţ şi Cetatea Alba Iulia. În cadrul celor două competiţii, participanţii se vor întrece în unele probe specifice menite să le pună la încercare deprinderile şi cunoştinţele teoretice şi practice dobândite în procesul educaţional al cercurilor de specialitate pe care le frecventează.
Astfel tinerii concurenţi, sub supravegherea directă a şefilor cercurilor de specialitate, prof. Vasile Gavrilă (Turism aplicativ) şi prof. Sarolta Vass (Ecologie) şi a membrilor comisiilor de arbitraj, vor trebui să se întreacă în probe ca: orientare turistică, regularitate turistică, alpinism (cu căţărare, coborâre în rapel şi tiroliană), îndemânare, ecologie şi prim-ajutor.
“An de an, aceste concursuri au devenit o atracţie din ce în ce mai mare pentru echipajele din cluburile şi palatele elevilor din ţară. Anul acesta ne bucurăm de o participare cu mult mai mare decât în anii precedenţi. Menţionez că un sprijin important în ceea ce priveşte asigurarea logisticii şi siguranţei celor două competiţii l-a avut în permanenţă Serviciul Public Salvamont Alba, serviciu care a fost în permanenţă alături de noi”, a declarat prof. dr. Cristian Barb, directorul Clubului Elevilor Aiud.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea