O nouă majorare a pensiilor, exclusă în 2022. Guvernul nu va renegocia PNR până în anul 2023
O nouă majorare a pensiilor, exclusă în 2022. Guvernul nu va renegocia PNR până în anul 2023
Guvernul României va respecta toate angajamentele privind reformele şi investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind exclusă demararea oricărui demers de renegociere până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens, a declarat duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
El a mai subliniat, în context, că reforma pensiilor rămâne un obiectiv cât se poate de important în cadrul PNRR.
Citește și: Pensii 2022: Majorare pensii ianuarie 2022 • punctul de pensie • ajutorul pentru pensionari • impozitarea pensiilor • pensii militare 2022
„Guvernul României va respecta toate angajamentele privind reformele şi investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Este exclus să demarăm orice demers de renegociere, până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens.
Trebuie să ne concentrăm pe atingerea ţintelor şi jaloanelor, pentru ca românii să poată beneficia de miliardele de euro de care avem nevoie pentru susţinerea economiei şi ridicarea nivelului de trai.
Aşa cum premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat, vineri, în conferinţa de presă susţinută alături de secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, reforma pensiilor este un obiectiv cât se poate de important, iar, la nivelul Guvernului, atenţia trebuie să se concentreze astfel încât românii să beneficieze, după o viaţă de muncă, de un venit care să le permită să ducă un trai decent”, a declarat Dan Cărbunaru.
Citește și: Pensia pentru limită de vârstă 2022: Cine poate ieși la pensie în acest an. Condiții pentru pensionarea pentru limită de vârstă în anul 2022
El a reamintit că, încă de la prima întrunire a Comitetului interministerial pentru PNRR, printre primele subiecte care au fost discutate s-a numărat reforma pensiilor.
„Ca atare, este o ţintă din PNRR, intră în ansamblul de reforme pe care Guvernul trebuie să le facă, astfel încât să poată să atragă banii pe care îi avem la dispoziţie prin acest program. Vom continua să acordăm toată atenţia necesară, astfel încât această reformă să se îndeplinească”, a mai transmis Dan Cărbunaru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii