Rămâi conectat

Actualitate

Toate cele 5 contestaţii depuse de liberali la BEJ Alba, respinse

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Toate cele cinci contestaţii depuse de liberali la listele cu preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale din judeţul Alba pentru alegerile locale din iunie 2012 de conducerea Biroului Electoral Judeţean au fost respinse ca fiind neîntemeiate. Florin Roman, vicepreşedintele PNL Alba, a enumerat persoanele şi reprezentanţi din localităţile contestate de liberali: Iulia Crişan, locţiitoarea preşedintelui biroului electoral din Rădeşti, care are pe numele său o plângere privind falsificarea unui proces-verbal la europarlamentare,  Ioan Mateş, preşedintele biroului electoral din Horea, care a aruncat în foc o ştampilă de vot, şi persoane din Almaşu Mare, Ighiu şi Zlatna care au fost văzute participând la campania electorală a PDL. „PDL este pregătit să fraudeze alegerile impunându-şi în secţia de votare propriii oameni care s-au dovedit a fi fideli la alegerile trecute”, a explicat deputatul liberal Teodor Atanasiu. Atanasiu a dat citire şi adresei primite de la BEJ, prin care se motivează punctual respingerea contestaţiilor: la doamna din Rădeşti cercetările nu au fost finalizate cu o sentinţă (deşi au trecut 3 ani de atunci, a comentat Atanasiu) deci nu îi este pusă la îndoială probitatea morală, în cazul domnului din Horea s-a considerat că  prin aruncarea în foc a ştampilei „nu a fost îngreunat procesul electoral” – probabil a fost urgentat, a conchis deputatul liberal. Iar în cazul persoanelor suspectate de simpatii politice din Almaşu Mare, Ighiu şi Zlatna s-a motivat că „au fost date declaraţii pe proprie răspundere că nici ei, nici aparţinătorii nu fac politică, deci nu sunt membri ai PDL”. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Se deschid circulației încă 21 de kilometri din cea mai așteptată autostradă din România

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Se deschid circulației încă 21 de kilometri din cea mai așteptată autostradă din România Astăzi, 23 decembrie 2024, va fi deschisă circulația rutieră pe cea mai așteptată autostradă din România, respectiv pe lotul 1 al Autostrăzii A 7 Ploieşti-Buzău. Porțiunea de 21 de kilometri face legătura între Dumbrava şi Mizil, judeţul Prahova. Astfel, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea