O treime dintre părinții din România nu și-au dus niciodată copiii la stomatolog. Creștere cu 5% față de anul trecut
O treime dintre părinții din România nu și-au dus niciodată copiii la stomatolog. Creștere cu 5% față de anul trecut
O treime (33,7%) dintre părinți nu au fost vreodată cu copiii la stomatolog, în creștere cu 5% față de anul trecut, fiind cel mai mare procent înregistrat în ultimii patru ani, potrivit celui mai recent studiu de piață anual Kantar, reprezentativ pentru piața de stomatologie.
„Rezultatele analizei din acest an relevă cifre îngrijorătoare, în special în privința copiilor pe care vedem că de la an la an tot mai mulți părinți nu îi aduc la dentist, majoritatea din cauza lipsei banilor, deși conform Legii 95/2006, copiii sunt asigurați gratuit în sistemul sanitar românesc. Este timpul să ne unim – medici, autorități, părinți – și să găsim împreună o soluție pentru această epidemie de probleme dentare netratate. Studiile ne arată că neglijarea sănătății dentare de la o vârstă fragedă are efecte devastatoare pentru sănătatea generală și aduce probleme de creștere”, declară Dr.Ionuț Leahu, CEO și fondator Clinicile Dentare Dr. Leahu, companiacare a comandat studiul.
Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au declarat că în 2020, din totalul cheltuielilor pentru asistența medicală din România, din fondul unic de asigurări sociale de sănătate, medicina dentară a reprezentat doar 0,33%, ramură pe care au numit-o “Cenușăreasa asistenței medicale”. Subfinanțarea cronică a sistemului de sănătate dentară se vede și în clasamentele europene: România este pe ultimul loc în Europa la incidența cariilor dentare, care afectează 99% din populație. Paradoxal, rezultatele studiului arată că un sfert dintre români nu consideră că au afecțiuni stomatologice, în timp ce același studiu indică o creștere semnificativă a românilor care au venit anul acesta la dentist cu probleme acute, abcese și infecții. În topul afecțiunilor din cauza cărora pacienții s-au programat la stomatolog anul trecut, rămân cariile, tartrul și îngălbenirea dinților, iar solicitarea radiografiilor a crescut ca procent în 2021 (peste 40%).
Jumătate dintre români declară, în continuare, că nu au fost niciodată la medicul dentist, iar cei care se duc investesc 2000 de lei pe an pentru vizitele stomatologice, cu 17% mai mult decât anul trecut. 7.5% dintre cei care au accesat serviciile au ajuns o dată pe lună sau mai des. Pentru următoarele 12 luni, jumătate dintre români își declară intenția de a accesa serviciile stomatologice.
În continuare, într-un procent covârșitor, românii își aleg medicul dentist pe criteriul încrederii (85%), următorii factori de decizie fiind recomandarea (63%) și tarifele avantajoase (56%). Pacienții au amintit ca motive prioritare pentru vizitele la medicul stomatolog în 2021 consultația (60%), tratarea cariilor (53%), radiografia (43%, în creștere cu 9 procente față de anul anterior), detartrajul (34%), tratarea infecțiilor (25% – în creștere cu 7% anual) și extracțiile dentare (25%). Evoluția pe zona de estetică dentară a fost ascendentă, gradul de solicitare a albirii profesionale a crescut cu trei puncte procentuale, iar a coroanelor dentare cu două.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 27 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii