Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Curier Județean

SANCȚIUNI anti-Covid în Alba: Aproape 30 de oameni care nu respectau măsurile sanitare au fost depistați de polițiști, în două zile

Ziarul Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

SANCȚIUNI anti-Covid în Alba: Aproape 30 de oameni care nu respectau măsurile sanitare au fost depistați de polițiști, în două zile

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 48 de ore, au fost verificate 2.080 de persoane aflate în carantină, 2.404 aflate în izolare și au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 560 de persoane. Alte 40 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 21 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 83 de terase, restaurante, fastfood-uri, și 112 mijloace de transport persoane, din care 20 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 28 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție și să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
Singurele măști acceptate sunt cele chirurgicale și cele FFP2.

Acțiunile de control vor continua.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO: Au fost desemnați câștigătorii concursului „Prietenii pompierilor”: Peste 80 de elevi din Alba au participat în evenimentul educativ și sportiv organizat de ISU Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Au fost desemnați câștigătorii concursului „Prietenii pompierilor”: Peste 80 de elevi din Alba au participat în evenimentul educativ și sportiv organizat de ISU Alba Peste 80 de elevi din județul Alba au participat în evenimentul educativ, tehnico-aplicativ și sportiv, denumit „Prietenii pompierilor” care are ca obiective dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea