Rămâi conectat

Politică Administrație

Drept la replică| Consilierul local PSD Sebeș, Radu Cristian: „Refuz să votez un teanc de file de cec în alb pentru aceleași drumuri de pământ și aceeași iarbă tăiată la suprapreț!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Consilierul local PSD Sebeș, Radu Cristian: „Refuz să votez un teanc de file de cec în alb pentru aceleași drumuri de pământ și aceeași iarbă tăiată la suprapreț!”

Observăm cum primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, uită de problemele reale ale cetățenilor din orașul nostru, alegând în schimb să alerge după mai mulți bani pentru proiectele sale încă nefinalizate și să arunce vina pe cei care vor să spună „stop” acestei risipe.

Motivul pentru care consilierii PSD ai orașului au refuzat să se prezinte la ședința din data de 5 ianuarie este pentru că ne-am săturat să vedem cum banii cetățenilor intră în Municipiul Sebeș și sfârșesc în cheltuieli imense, nejustificate, cu un impact aproape zero în ceea ce ține de calitatea vieții localnicilor, care și-au acordat încrederea în administrație.

Îmi este imposibil să votez un proiect care își propune folosirea banilor din excedentul bugetar al orașului, bani care s-au strâns prin munca tuturor, pe proiecte care nu sunt finalizate încă, deși beneficiază de cel mai mare buget istoric pe care l-a avut Sebeșul, așa cum domnul primar a subliniat.

Ne este greu să ne gândim că, în acești 5 ani de mandat și cu toate aceste resurse financiare la îndemâna sa, primarul Dorin Nistor nu a reușit să ofere cetățenilor de pe multe străzi un simplu metru de asfalt sau să le ofere un spital bine pus la punct și modernizat, pentru sănătatea locuitorilor noștri.

Nu pot astfel vota un teanc de file de cec în alb, bazate pe o opacitate de nedescris, care are toate șansele să sfârșească la fel ca și celelalte investiții din orașul nostru, care au beneficiat de această politică: plantatul florilor, tăiatul ierbii și cheltuirea banilor publici pe serviciile unui avocat, de care ne este puțin drag.

Cât despre situația prezentată la nivelul Ocolului Silvic Sebeș…

Referitor la „proasta gestionare” în anul 2014, profitul net la nivelul ocolului a fost de 1.023.609 lei, corespunzător unei suprafețe a ocolului de 5487 ha, din care aferent Municipiului Sebeș 928.888 lei, iar în anul 2018, la un an după ce la conducerea ocolului a venit Morar Lucian Mihai, un apropiat al primarului Nistor Dorin Gheorghe, profitul net la nivel de ocol a fost de 338.816 lei, corespunzător unei suprafețe de 14137 ha (aproape de 3 ori mai mare), din care aferent Municipiului Sebeș 243.309 lei. Se poate deci observa în ce perioadă s-a înregistrat o gestionare proastă.

În ceea ce privește salariile contabilului șef și ale consilierului juridic, ele s-au acordat în baza actelor adiționale la contractele individuale de muncă semnate de însuși reprezentantul legal al ocolului, Morar Mihai Lucian, așa cum prevede legea. Acestea au fost în prealabil bugetate și aprobate de Primăria Municipiului Sebeș la nivelul la care s-au acordat, cu ocazia aprobării BVC-ului regiei. Din eroare clasele respective nu au fost cuprinse la momentul întocmirii acestuia în contractul colectiv de muncă, deci nu există de fapt un prejudiciu real.

În nici un fel cele două angajate nu și-ar fi putut acorda unilateral salariile.

Ca și încheiere, doresc să îi transmit domnului primar că nu problemele „de mariaj” din interiorul partidului său sunt cele care țin dezvoltarea acestui oraș în loc (ba mai mult, ne bucurăm să vedem o urmă de responsabilitate din partea fostului viceprimar), ci lipsa de rezultate pe care am văzut-o în decursul acestor ultimi ani, în finalizarea unor proiecte înspre binele cetățenilor din Sebeș!

Consilier local PSD Sebeș,

Radu Cristian


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia: Dragi albaiulieni, viitorul va fi pe atât de bun, pe cât ne ambiționăm, împreună, să îl facem!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia: Dragi albaiulieni, viitorul va fi pe atât de bun, pe cât ne ambiționăm, împreună, să îl facem! Mesajul de Crăciun al primarului Gabriel Pleșa pentru albaiulieni ”Dragi albaiulieni, anul acesta, pe lângă bucuria de a fi împreună, sănătate, recunoștință, speranță, credință și încrederea că viitorul va fi pe atât […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea