29 de milioane de lei pentru 21 de primării din Alba, pentru infrastructură: Ce sume primește fiecare UAT în parte
29 de milioane de lei pentru 21 de primării din Alba, pentru infrastructură: Ce sume primește fiecare UAT în parte
Un număr de 21 de primării din Alba au primit în total, în urma unei hotărâri adoptate în decembrie 2021, de către consilierii judeţeni, aproape 29 de milioane de lei, sumă corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2021.
Consilierii judeţeni au aprobat o hotărâre ce vizează, printre altele, repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba a sumei de 28.880.320 de lei, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare, pe care primăriile, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii, inclusiv din impozitul pe venit repartizat și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Diferenţa în plus faţă de repartizarea aprobată în aprilie este de 1.746.320 de lei.
Primăriile cărora li s-au repartizat bani sunt Aiud – 200.000 de lei, Abrud – 200.000 de lei, Zlatna – 100.000 de lei, Teiuş – 22.000 de lei, Sâncel – 500.000 de lei (banii vor fi investiţi în refacerea şcolii distruse de un incendiu – n.a.), Horea – 172.320 de lei, Almaşu Mare – 50.000 de lei, Cricău – 50.000 de lei, Gârda de Sus – 50.000 de lei, Noşlac – 50.000 de lei, Ohaba – 50.000 de lei, Roşia Montană – 50.000 de lei, Sălciua – 50.000 de lei, Valea Lungă – 50.000 de lei, Bucium – 22.000 de lei, Ciuruleasa – 22.000 de lei, Gârbova – 22.000 de lei, Roşia de Secaş – 22.000 de lei, Stremţ – 22.000 de lei, Râmeţ – 21.000 de lei, Vidra – 21.000 de lei.
Conform prevederilor legale, cota de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2021 se constituie fond la dispoziția Consiliului Județean Alba și se repartizează, potrivit aceluiași cadru legal, integral în anul 2021 comunelor, orașelor și municipiilor, prin hotărâre a Consiliului Județean Alba, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare, pe care unitățile administrativ-teritoriale din județ, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii, inclusiv din impozitul pe venit repartizat și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 9 din legea bugetului de stat pe anul 2021 cu modificările și completările ulterioare, impozitul pe venit încasat suplimentar în anul 2021 la bugetul de stat, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, faţă de planul anual repartizat, se cuprinde în bugetele locale prin rectificare bugetară locală, în urma comunicării transmise de direcţia generală regională a finanţelor publice/administraţia judeţeană a finanţelor publice. Sumele repartizate pentru destinația menționată se reflectă în bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale, la o poziție de venituri distinctă.
Printr-o adresă transmisă în 7 decembrie, Administrația Județeană a Finanţelor Publice a Judeţului Alba a comunicat suma de 1.746.320 de lei, din cota de 6% din impozitul pe venit încasat suplimentar la data de 7.12.2021, pentru a fi repartizată bugetelor locale ale comunelor, orașelor şi municipiilor prin hotărâre de către Consiliul Județean Alba.
Pe cale de consecinţă, urmare a analizei solicitărilor fundamentate ale ordonatorilor principali de credite ai unităților administrativ-teritoriale din Județul Alba, s-a propus repartizarea sumei de 1.746.320 de lei pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare, pe care unitățile administrativ-teritoriale din județ, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii, inclusiv din impozitul pe venit repartizat și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, conform anexei nr.1 la prezentul proiect de hotărâre.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 19 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii