SEMNAL DE ALARMĂ, DSVSA ALBA: Un caz de trichineloză a fost depistat la un porc domestic, sacrificat într-o gospodărie din comuna Gârbova
SEMNAL DE ALARMĂ, DSVSA ALBA: Un caz de trichineloză a fost depistat la un porc domestic, sacrificat într-o gospodărie din comuna Gârbova
Un caz de trichineloză a fost depistat la porcul domestic, sacrificat într-o gospodărie din comuna Gârbova (zona Sebeșului), în urma analizelor efectuate de către medicul veterinar și confirmate în cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Alba. Este primul caz de îmbolnăvire, din județul Alba, semnalat în acest sezon la porcul sacrificat tradițional în perioada premergătoare Crăciunului.
Cu această ocazie, DSVSA Alba trage un semnal de alarmă cu privire la obligativitatea efectuării examenului trichineloscopic înainte de a consuma carnea provenită de la porcul sacrificat în propria gospodărie pentru a nu se expune riscului de îmbolnăvire. Porcul depistat pozitiv, din comuna Gârbova, avea 180 de kilograme. Carnea provenită de la acesta a fost neutralizată, nefiind destinată consumului uman.
Prezența larvelor de trichinella în carnea de porc a fost identificată atât în urma examinărilor efectuate la medicul veterinar din comuna Gârbova, dar în urma analizei efectuate în cadrul LSVSA Alba!
Reamintim consumatorilor că au posibilitatea să efectueze examenul trichineloscopic la circumscripțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO) din Alba Iulia, Sebeș, Cugir, Aiud, Ocna Mureș, Blaj, Teiuș, Câmpeni, dar și la cabinetele private ale medicilor veterinari de liberă practică din județ care efectuează astfel de examinări.
La nivelul CSVSAO, structuri teritoriale ale DSVSA, în cursul săptămânii examenul trichineloscopic se efectuează pe parcursul programului normal de lucru, iar sâmbătă, 18 decembrie, se va asigura permanența între orele 9.00 – 14.00.
DSVSA Alba avertizează consumatorii să nu cumpere carne de porc a cărei origine nu este cunoscută, provenită din tăieri clandestine, sau care nu a fost supusă controlului sanitar-veterinar, pentru că se expun la un risc major de îmbolnăvire.
Astfel, sunt obligatorii respectarea următoarelor măsuri:
• Efectuarea examenului trichineloscopic asupra cărnii obținute de la porcii crescuți și sacrificați în gospodăriile proprii;
• Cumpărarea cărnii de porc și produselor din carne de porc numai din unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.
DSVSA Alba transmite cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar: aceasta înseamnă că atât produsele de origine animală și non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică. Este interzisă comercializarea produselor şi alimentelor de origine animală în spaţii neautorizate sanitar-veterinar.
Biroul de presă al DSVSA Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii