Un român, PRIMA persoană amendată din Italia, pentru că nu a avut certificat verde: Unde a fost „prins” de autorități
Un român, PRIMA persoană amendată din Italia, pentru că nu a avut certificat verde: Unde a fost „prins” de autorități
Italy24 news anunță o primă amendă pentru lipsa certificatului verde obligatoriu pentru transportul comun din Roma.
Este vorba despre un cetățean român în vârstă de 50 de ani care a primit o amendă de 400 de euro. Bărbatul a fost oprit în stația de autobuz din Piazzale Flaminio: agenții i-au cerut să arate certificatul verde Covid-19.
„Nu îl am pentru că am vrut să mă vaccinez în zilele următoare”, s-a justificat românul.
În Roma, se desfășoară ample controale, poliția și poliția locală verificând certificatele verzi. De asemenea, în stațiile de metrou se fac anunțuri la difuzoare privind necesitatea certificatului verde pentru a călători.
În Italia a intrat în vigoare, de luni, super certificatul verde, cerut inclusiv celor care călătoresc cu autobuzul sau cu metroul. Super certificatul verde se eliberează pentru cei vaccinaţi cu schema completă şi pentru cei vindecați de COVID. Este necesar în restaurante, baruri şi clădiri publice.
Între timp, încă de luni dimineață, a fost înregistrat un nou record de certificate verzi descărcate, mai exact 1.310.001 în ultimele 24 de ore.
Supercertificatul COVID a intrat în vigoare începând de astăzi, 06 decembrie. Cu noul certificat din Italia, eliberat doar vaccinaților sau vindecaților de Covid, se va putea mânca în restaurante şi baruri la mese doar de câte patru clienţi, se va intra în săli de teatru, în cinematografe sau pe stadioane şi se va putea călători cu trenul sau cu avionul, potrivit publicației Corriere.
A devenit oficial că persoanele care au doar un test Covid negativ nu pot nici măcar să urce în autobuz, tramvai sau metrou. Poliţia naţională, carabinierii şi controlorii din transportul public local vor putea cere oricărei persoane acest certificat, iar cei care se află în zonele restricționate și nu îl dețin, vor fi pasibili de amenzi de între 400 şi 1.000 de euro.
Noul document, valabil până la 15 ianuarie, e menit să impulsioneze și mai mult vaccinarea în Italia, care este de 85% din populație cu schemă completă și peste 45% cu doză booster.
Sursa: stiridiaspora.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recalculare pensii 2024: Primele DECIZII au ajuns la pensionari prin poștă Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Citește și: PENSII 2024 | Poșta Română începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când urăm ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie?
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFANTA MARIA 2024. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfânta Maria 2024. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa
-
Actualitateacum 3 zile
Sfânta Maria Mare – 15 august: Tradiții, superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului