Test COVID-19 negativ pentru a merge la slujbe: Credincioșii din Grecia, obligați de autorități pentru a le prezenta, din cauza CREȘTERII de cazuri
Test COVID-19 negativ pentru a merge la slujbe: Credincioșii din Grecia, obligați de autorități pentru a le prezenta, din cauza CREȘTERII de cazuri
Grecia a introdus noi restricţii prin care credincioşii sunt obligaţi să prezinte un test COVID-19 negativ pentru a participa la slujbe în biserici, după o creştere a numărului de cazuri de coronavirus în ultimele săptămâni, relatează duminică Reuters.
Conform noilor măsuri anunţate pe 18 noiembrie, persoanelor nevaccinate li se interzice accesul în spaţii interioare, inclusiv în restaurante, cinematografe, muzee şi săli de sport, chiar dacă prezintă un test negativ pentru coronavirus.
În cazul bisericilor, duminică a fost prima zi în care credincioşii care participă la slujbe trebuie să prezinte un test negativ.
„(Această măsură este) pentru a ne proteja pe noi înşine şi pe oameni”, a declarat părintele Christos, preot la Biserica Sfântul Spiridon din oraşul Pireu.
„Poate fi puţin dificil, însă vom persista. Suntem obligaţi să respectăm toate măsurile”, a mai spus el.
Unii credincioşi au declarat că au venit mai puţini oameni decât de obicei la slujba de duminică din cauza cerinţei ca cei nevaccinaţi să plătească pentru teste, un cost care s-ar putea dovedi costisitor pentru cei cu familii.
Grecia a înregistrat o creştere a infectărilor cu COVID-19 luna aceasta, numărul cazurilor zilnice ating niveluri record. Până sâmbătă, ţara a înregistrat 920.683 de infectări cu coronavirus şi 17.861 de decese asociate COVID-19 de la izbucnirea pandemiei, scrie Agerpres.
Omicron: Israelul îşi închide graniţele pentru toţi străinii. Danemarca suspectează două cazuri, SUA salută transparenţa Africii de Sud
Israelul a anunţat sâmbătă că va interzice intrarea tuturor străinilor în ţară şi va reintroduce tehnologia de urmărire telefonică împotriva terorismului pentru a limita răspândirea noii variante de coronavirus, potenţial mai contagioasă, detectată pentru prima dată în Africa de Sud, informează Reuters. Danemarca și Olanda suspectează cazuri de Omicron, Italia a confirmat primul caz, Marea Britanie impune noi restricții la intrarea în Regat.
Premierul israelian Naftali Bennett a afirmat într-o declaraţie că această interdicţie, ce depinde de aprobarea guvernului, va fi aplicată pe o durată de 14 zile.
Israelul, prima ţară care şi-a închis complet graniţele pentru a proteja populaţia de contaminarea cu varianta Omicron, a confirmat până în prezent un caz de îmbolnăvire cu această variantă, precum şi alte şapte cazuri suspecte, informează Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari
Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari Vești proaste pentru pensionari din România: recalcularea pensiilor, un proces vital pentru aplicarea noii legi, se va prelungi cel puțin încă un an. Reprezentanții sindicalițtilor atrag atenția asupra volumului de muncă excesiv și subdimensionării personalului, care îngreunează finalizarea recalculărilor. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci