FOTO| Principele Nicolae al României în vizită la Alba Iulia, la bustul bunicului său Regele Mihai
FOTO| Principele Nicolae al României în vizită la Alba Iulia, la bustul bunicului său Regele Mihai
Prințul Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai I, a fost prezent astăzi, 28 noiembrie 2021, la Alba Iulia, prilej cu care a vizitat și bustul bunicului său Regele Mihai I al României.
Pe 15 octombrie 2021, la Alba Iulia, în inima Cetății, a fost dezvelit bustul Regelui Mihai făurit de artistul Ovidiu Protopopescu. Eveniment, la care a participat principesa Sofia, fiica regelui Mihai, a avut o dublă semnificație: întâi de toate, marca împlinirea unui veac de la nașterea ultimului suveran, iar pe altă parte, celebra cei 99 de ani trecuți la încoronarea regilor Ferdinand și Maria ca suverani ai României Mari.
Născut în data de 25 octombrie 1921, într-o lume românească entuziasmată de împlinirea idealului național, respectiv formarea României celei Mari, fiul principelui Carol și al principesei Elena a primit la botez numele celui dintâi unificator al românilor – al voievodului muntean Mihai Viteazul.
Prima vizită a regelui Mihai în Alba Iulia a avut loc în mai 1929, cu ocazia Serbărilor Unirii, pe când domnea minor sub regență. Atunci, alături de regina Maria și alți membri ai familiei regale, regele Mihai a participat la inaugurarea Muzeului Unirii, continuatorul muzeului de antichități al orașului, fondat în 1888. Muzeul Unirii, creat atunci la inițiativa ASTREI, a funcționat în aripa de Nord-Est a Catedralei
Încoronării până în 1968, când, cu ocazia semicentenarului Unirii, s-a mutat în actualul sediu, clădirea „Babilon” din fața Sălii Unirii.
În 1930, după revenirea pe tron a tatălui său Carol al II-lea, prințul moștenitor Mihai primește titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia”, care avea să-i pecetluiască și oficial legătură cu Bălgradul unirii Românilor. În această calitate, alături de regele Carol, avea să participe, pe 14 octombrie 1937, la dezvelirea obeliscului „Horea, Cloșca și Crișan” din fața porții a treia a Cetății.
După abdicarea lui Carol al II-lea, responsabil de dezastrul țării, Mihai, la nici 19 ani, devine rege într-o Românie guvernată de totalitarismul de dreapta.
Evoluția catastrofală a conflagrației mondiale pe frontul de Est l-a adus în prim planul marii istorii pe Regele Mihai care, în ciuda izolării politice impuse de mareșalul Antonescu, a reușit coagularea în jurul său a opoziției democratice, fapt ce a făcut posibil actul de la 23 august 1944.
Dar fatalitatea războiului și, implicit a istoriei, a făcut ca România, abia ieșită de sub zodia Germaniei naziste, să intre sub cea a tancurilor sovietice. Speranțele regelui Mihai și ale societății întregi că democrația constituțională își va relua cursul au fost spulberate rapid. În martie 1945, la presiunea sovieticilor, prin intervenția explicită a lui Andrei Vîșinski, era impus guvernul pro-comunist Petru Groza. România intra pe drumul implacabil al comunizării, iar ultimul obstacol care trebuia înlăturat era însuși regele Mihai, forțat să abdice, prin șantaj și sub presiunea armelor, la 30 decembrie 1947.
Odată cu trenul în care regele Mihai și Regina Mamă Elena plecau din țară, România firească era trimisă în exil, fiind înlocuită de un regim ilegitim și criminal, care a schimonosit chipul societății românești mai bine de patru decenii. Căsătorit în 1948 cu principesa Ana de Bourbon Parma, alături de care a avut cinci copii, regele Mihai a dus o viață modestă și demnă în lungul exil occidental, singurele legături cu țara fiind mesajele transmise grație postului de radio „Europa Liberă”.
După revoluția din decembrie 1989, relațiile regelui Mihai cu țara, începute sub auspiciile adversității puterii feseniste, s-au netezit treptat, iar începând cu anii 2000 familia regală a devenit o prezență tot mai activă în viața publică românească.
În ce privește Alba Iulia, la 60 de ani de la ultima vizită, prilejuită de dezvelirea obeliscului Horea Cloșca și Crișan, regele Mihai I s-a întors în orașul Unirii, alături de regina Ana, în octombrie 1997, pentru a celebra 75 de ani de la Încoronarea regilor Ferdinand și Maria, vizitând cu acea ocazie Sala Unirii și participând la slujba de Te-Deum săvârșită în cinstea sa la Catedrala Încoronării.
Legătura privilegiată a Casei Regale cu Alba Iulia avea să se împlinească zece ani mai târziu, când, în decembrie 2007, regele Mihai a primit distincția de cetățean de onoare al orașului! De asemenea, în același an 2007, familia regală, în frunte cu regele Mihai și regina Ana, au celebrat Sărbătorile Pascale la Alba Iulia, participând la slujba săvârșită în Catedrala Încoronării !
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii