Bani pentru urmașii militarilor căzuţi la datorie, în misiuni: Legea, promulgată de președintele Iohannis
Bani pentru urmașii militarilor căzuţi la datorie, în misiuni: Legea, promulgată de președintele Iohannis
În cursul zilei de vineri, 26 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede eliminarea condiţiei acordării indemnizaţiei lunare urmaşilor, copiilor şi soţului supravieţuitor ai militarilor căzuţi la datorie de realizarea unor venituri mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut.
Actul normativ vizează modificarea Legii nr.168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat.
militari”Urmaşii personalului decedat ca urmare a participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii beneficiază, la cerere, de (…) o indemnizaţie lunară egală cu câştigul salarial mediu brut”, prevede textul, fiind eliminată prevederea care impunea condiţia ca aceştia să realizeze venituri lunare mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut.
De asemenea, legea stabileşte ca personalul care a dobândit calitatea de „Veteran din teatrele de operaţii” şi care nu este invalid, rănit ori nu a dobândit afecţiuni fizice şi/sau psihice în urma participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii să beneficieze de indemnizaţia lunară, neimpozabilă, în valoare de 1.000 lei şi în cazul încetării raporturilor de muncă sau serviciu, nu numai la trecerea în rezervă sau retragere.
Plata drepturilor băneşti acordate în condiţiile acestei legi beneficiarilor unei pensii militare de stat se asigură din bugetul casei sectoriale de pensii în evidenţele căreia se află aceştia, mai prevede legea.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Marcel Ciolacu, desemnat premierul României, de Klaus Iohannis: Va conduce noul cabinet propus de coaliție
VIDEO | Marcel Ciolacu, desemnat premierul României, de Klaus Iohannis: Va conduce noul cabinet propus de coaliție Liderul PSD, Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de către Președintele Klaus Iohannis. Acesta va conduce noul cabinet propus de coaliție. Citește și: SURSE: Crin Antonescu, susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale pentru a candida la alegerile […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana