Afaceri “revoluţionare” cu 120 de hectare la Vinţu de Jos
Asociaţia crescătorilor de animale “Mureşul” cu sediul în comuna Vinţu de Jos, strada Zorilor nr. 5, judeţul Alba, legal constituită, reprezentată prin consiliul său de conducere şi formată din 60 de membri, majoritatea oameni în vârstă de peste 60 de ani, deţinători de bovine, caprine şi cabaline, prin prezenta vă aducem la cunoştinţă următoarele:
Comuna Vinţu de Jos a deţinut de pe vremea desfiinţării iobăgiei aproximativ 120 de ha de păşune pe malurile Mureşului în trupurile de hotar numite Luncşoara, Lunca Mare, Sărături, Grădina Nemţilor, Sarosa, în afara altor suprafeţe pe dealuri colinare ale comunei sub formă obştească.
Nu ştim prin ce mijloace din proprietatea obştească au ajuns în proprietatea Statului Român, iar prin hotărârea Consiliului local Vinţu de Jos, din anul 2008, toate acestea trec în proprietatea privată a Primăriei şi se înstrăinează către proprietari privaţi (persoane fizice, n.r.), cu titlul la Legea 18 şi se reţine o suprafaţă de 27 de ha la Primărie pentru construcţia unui aerodrom. La ora actuală deţinătorii de animale nu mai au la dispoziţie nicio suprafaţă de păşunat. Noi considerăm că greşeala a pornit în momentul în care conform Legii 18, proprietarilor de drept nu li s-a reconstituit întreaga suprafaţă deţinută în momentul colectivizării, iar diferenţa de la fiecare proprietar, de peste 10 ha, a fost constituită rezervă la dispoziţia comisiei comunale de fond funciar, iar conform legii 18, foarte permisivă, fiecare primar de după Revoluţie şi-a constituit propria comisie de fond funciar şi a împărţit această suprafaţă preferenţial către rude, prieteni şi clienţi politici.
Primarul s-a împroprietărit cu un teren pe care l-a vândut cu 290.000 de lei
Avem ca dovezi în acest sens împroprietărirea primarului din Vinţu de Jos, Alexandru Danciu, cu o suprafaţă de 1 ha în calitate de revoluţionar, suprafaţă pe care a vândut-o imediat, deşi legea nu îi permitea să o facă timp de 10 ani. Suma primită în schimbul acelui hectar de teren, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 461 din 30.06.2006, în valoare de 290.000 de lei (circa 80.000 de euro la nivelul anului 2006, n.r.) mi se pare exagerată, la acea dată valoarea terenurilor similare fiind sub jumătatea acestuia.
Presupunem că această sumă a fost oferită de societatea Ulpia Traiana Leasing SRL, cu sediul în Alba Iulia, sub formă de mită legală prin acest contract, întrucât această societate a concesionat în acea perioadă şi şcoala din localitate sau fostul castel Wetter, clădire de patrimoniu.
La fel cum a procedat primarul la împroprietărirea personală, a procedat şi viceprimarul şi alţi membri din comisie. Ilegalităţile comise la împroprietăririle abuzive conform Legii 18 au dus la săvârşirea unei alte ilegalităţi, prin trecerea tuturor păşunilor în proprietatea privată a Primăriei şi împărţirea lor la Legea 18. Pe terenurile foştilor proprietari s-au eliberat, după preferinţă, titluri de proprietate ilegale. Noi cerem anularea titlurilor de proprietate emise ilegal în păşuni şi tragerea la răspundere a vinovaţilor. Anexăm titlul de proprietate nr. 14109/2585 din 2005 şi contractul de vânzare cumpărare şi hotărârea Consiliului local nr. 7846 din 16.01.2012.
Recurgem la această soluţie pe care o considerăm extremă întrucât ne-am adresat Primăriei comunei Vinţu de Jos prin audienţă şi adresa nr. 253 din 13 ianuarie 2012 şi am fost ignoraţi. La fel ne-am adresat în audienţă şi la Prefectura Alba în 13 martie 2012 şi rezultatul a fost acelaşi.
Această sesizare a fost transmisă Instituţiei Prefectului Alba, DNA Alba, Corpului de Control al Primului Ministru, Preşedenţia României şi redacţiei ziarului Unirea.
Preşedinte Asociaţia “Mureşul” Victor Vasile Suciu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan