Tratament INUMAN într-un spital din România: Angajații FURAU din mâncarea bolnavilor
Doi angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani sunt anchetaţi de poliţişti pe motiv că ar fi furat alimente din bucătăria unităţii medicale, anunță Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că verificările au fost demarate după ce reprezentanţi ai Spitalului Judeţean au sesizat că „alimente din blocul alimentar al unităţii spitaliceşti au fost găsite ambalate într-un recipient pentru deşeuri, fiind depozitate în acel loc de către angajaţi ai unităţii, în vederea sustragerii acestora”.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, cercetările urmând a fi desfăşurate pentru verificarea aspectelor sesizate şi pentru stabilirea împrejurărilor în care s-ar fi produs fapta”, a afirmat Nenişcu.
Ancheta Poliţiei se desfăşoară în paralel cu un control administrativ dispus de conducerea spitalului.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
În 6 ianuarie creştinii ortodocşi și catolici prăznuiesc Boboteaza, ziua în care Hristos s-a descoperit lumii. Ce munci sunt evitate în această zi
În 6 ianuarie creştinii ortodocşi și catolici prăznuiesc Boboteaza, ziua în care Hristos s-a descoperit lumii. Ce munci sunt evitate în această zi Boboteaza sau botezul Domnului care este celebrată pe 6 ianuarie, reprezintă o sărbătoare importantă atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici. Este sărbătorită împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, prăznuit pe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum o zi
VIDEO: Minune de Bobotează. În fiecare an, apele râului Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos, își schimbă cursul
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de SFANTUL IOAN 2025. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” pentru cei care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul
-
Actualitateacum 5 zile
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ioan Botezătorul în 7 ianuarie 2025. Aproape două milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră