Rămâi conectat

Ştirea zilei

Medicii de familie solicită adoptarea certificatului verde fără excepții: „Avem nevoie de o lege corectă acum, nu peste încă o lună şi încă 15.000 de decese”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Medicii de familie solicită adoptarea certificatului verde fără excepții: „Avem nevoie de o lege corectă acum, nu peste încă o lună şi încă 15.000 de decese”

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie solicită tuturor parlamentarilor adoptarea legii certificatului verde fără tergiversări, fără introducerea unor excepţii sau modalităţi de a „fenta” măsurile de sănătate publică şi cu sancţiuni severe pentru cei care nu respectă legea.

Certificatul verde a fost introdus pe plan intern din perioada verii de mai multe state europene ca măsură de limitare a transmiterii virusului SARS-CoV-2. În mod inexplicabil, această măsură nu a fost luată şi de România decât parţial în luna octombrie, când numărul românilor care mor zilnic fără vină a ajuns de ordinul sutelor.

„Ne mor bunicile şi bunicii uitaţi în sate şi în case. Ne mor mamele, taţii, fraţii, surorile, copiii. Ne mor rudele, prietenii, vecinii şi colegii. Ne mor medicii de familie. Avem nevoie de o lege corectă acum, nu peste încă o lună şi încă 15.000 de decese evitabile adăugate la cei 15.000 de morţi de până acum, din valul 4, şi 30.000 de morţi de valurile precedente.

Am văzut deja în ultima săptămână efectele pozitive ale introducerii parţiale a certificatului verde. Nu mai avem timp să aşteptăm”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale a Medicilor de Familie.

Certificatul verde introdus în forma în care a fost adoptat la nivel european, în toate domeniile şi pentru toate activităţile, fără excepţie, este cea mai sigură măsură care poate fi adoptată de Parlament pentru a limita transmiterea virusului, a numărului de îmbolnăviri şi reducerea deceselor, au mai spus medicii.

Certificatul verde sprijină indirect şi campania de vaccinare, fără a introduce obligativitatea vaccinării. Românii au posibilitatea de a alege – vaccin sau testare. Sau, fără certificat, accesul limitat la anumite activităţi, telemunca, în funcţie de alegerile individuale ale fiecărui cetăţean.

„Solicităm în egală măsură sancţionarea severă a celor care nu respectă legea şi nu verifică existenţa certificatului verde.

Este revoltător ca un medic de familie să fie sancţionat cu sume între 6.000 şi 11.000 lei dacă nu solicită pacientului adeverinţa de la angajator pentru eliberarea certificatului de concediu medical, sau cu sume între 5.000 şi 10.000 dacă nu completează planul de supraveghere pentru concediul medical, adică pentru o eroare birocratică, care nu pune viaţa nimănui în pericol. În acelaşi timp însă firmele şi instituţiile care nu verifică existenţa certificatului verde şi pun în pericol viaţa a sute sau mii de oameni zilnic riscă, în prezent, o amendă de doar 2.000 până la 10.000 lei”, se arată în acelaşi comunicat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

SURSE | Un militar din Alba, rănit în urma unei explozii într-un poligon MApN din Vâlcea

Bera Larisa

Publicat

în

SURSE | Un militar din Alba, rănit în urma unei explozii într-un poligon MApN din Vâlcea Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 12 decembrie, în jurul orei 12.30, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea