Drept la replică| Un român autentic, demn de stima oricui, ar ști ce înseamnă “să nu îți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala”, “a bate câmpii” sau “a o lua pe arătură”
Un român autentic, demn de stima oricui, ar ști ce înseamnă “să nu îți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala”, “a bate câmpii” sau “a o lua pe arătură”
Vă scriem, cu toată amărăciunea și indignarea, cu privire la comunicatul dat de către dumneavoastră, declarație ce are în vedere cele două clinici de balneo-fizio-terapie și recuperare medicală, de administrarea cărora ne ocupăm.
Până nu demult ați activat în mediul privat și ne-am fi așteptat să aveți un minim de deontologie și să știți că o balanță are două talere, în cazul acesta reprezentând veniturile și cheltuielile. A le prezenta tendențios doar pe primele, ni se pare mai mult decât rea voință.
Poate nu e târziu să vă faceți timp pentru a vizita clinicile, a vedea aparatura de înaltă tehnologie, aparatură în care s-a investit enorm, și zecile de persoane care depun zilnic o activitate perfect legală. De asemenea, să vedeți muntele de documente care stau la baza oricărui contract cadru cu CAS, precum și contractele de muncă ale întregului personal, procedurile de raportare, etc. Suntem siguri că, după ce veți vedea toate acestea, vă veți cere scuze în mod public. Dacă nu o să binevoiți să faceți acest demers, ne vedem nevoiți să vă invităm în instanță, unde să degustați niște produse tradiționale, cum ar fi acuzația de calomnie și prejudiciu moral adus celor două firme care nu v-au greșit și nu au greșit cu nimic.
Nu ne privesc absolut deloc mizele dumneavoastră politice, ridicole de altfel, dar ne-ați adus, în mod clar, un mare prejudiciu de imagine, lucru pentru care este normal să răspundeți. Puteți trimite câte controale vă stă în putință, fiindcă le așteptăm cu maximă transparență, iar în ceea ce privește alocarea de bani pentru spitale, poate ar fi bine să vă aplecați mai mult asupra acestei probleme, să întrebați de ce acestea nu îndeplinesc criteriile pentru sume mai mari din partea CAS.
În final, ne permitem să vă dăm un sfat gratuit. Schimbați, domnule senator, costumul popular cu unul obișnuit. Nu e cazul să îl maculați, pentru că cine dă cu bâta în baltă se stropește, în mod inevitabil. Și noroiul dă rău pe alb. Un român autentic, demn de stima oricui, ar ști ce înseamnă “să nu îți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala”, “a bate câmpii” sau “a o lua pe arătură”.
Cu lipsa de considerație pe care ne siliți să o avem pentru dumneavoastră, așteptăm scuzele de rigoare.
Conducerea firmelor SC BIO TERAPIA PLUS SRL si
SC KINETOMEDICA PLUS SRL
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii