Doza booster pentru persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson și Moderna: Noi precizări de la CNCAV
Doza booster pentru persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson și Moderna: Noi precizări de la CNCAV
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că de la 1 noiembrie doza 3 de la Moderna se va face și în România cu o cantitate înjumătățită de ser. Acesta a explicat că această schimbare se aplică doar persoanelor care au făcut schema completă cu serul de la compania americană.
Vor primi o doză booster întreagă de Moderna doar persoanele care au făcut schema de vaccinare cu Pfizer, a mai spus Valeriu Gheorghiță, astăzi, 29 octombrie, într-o conferință de presă susținută la centrul de vaccinare de la Romexpo din Capitală.
În ceea ce privește persoanele care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson, acestea au recomandare să facă rapelul cu un vaccin ARN mesager (Pfizer sau Moderna), însă îl vor putea face și cu același ser dacă doresc, a anunțat vineri președintele CNCAV.
Am decis în baza recomandărilor și studiilor că toate persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson&Johnson vor avea recomandare de rapel după minim 6 luni de primă intenție cu vaccinuri pe bază de ARN mesager. În cazul în care se optează pentru vaccinul de la compania Moderna doza va fi întreagă, a spus Valeriu Gheorghiță.
Autoritățile au anunțat de pe 26 octombrie că persoanele care s-au vaccinat cu Moderna vor primi la doza a treia o doză înjumătățită, de 50 de micrograme.
Doza a treia se administrează în România începând cu 28 septembrie pentru persoanele care au împlinit șase luni de la rapel.
Sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii