Va crește vârsta de pensionare la femei: Ce spune președintele Casei de Pensii
Va crește vârsta de pensionare la femei: Ce spune președintele Casei de Pensii
Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, a declarat, la Antena 3, că femeile se vor putea pensiona la vârsta de 63 de ani, nu la 61, cum este în prezent, iar vârsta de pensionare a bărbaților va rămâne aceeași, adică 65 de ani,
„Este o tendință în toate statele din Uniunea Europeană a creșterii vârstei de pensionare datorită speranței de viață, care este în continuă creștere. În acest moment, vârsta de pensionare în România este de 65 de ani la bărbați și, în 2033, se ajunge la 63 de ani la femei”, a spus președintele Casei de Pensii.
„În Germania, în Italia, deja vârstele de pensionare sunt mult mai ridicate, 67-68 de ani, dar în momentul de față noi am rămas la 65 de ani”, a adăugat Daniel Baciu.
Iar conform șefului Casei de Pensii, în viitoarea lege s-ar putea „egaliza vârstele de pensionare atât la femei, cât și la bărbați, pentru a nu fi discriminare”.
Potrivit site-ului Casei Naționale de Pensii, stagiul minim de cotizare este de 15 ani şi stagiul complet de cotizare va ajunge atât pentru femei, cât și pentru bărbați la 35 de ani, „printr-o creştere graduală”.
Sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii