LEGEA a intrat în vigoare: Amenzi între 20.000 și 40.000 de lei pentru cei ce nu respectă aceste reguli
LEGEA a intrat în vigoare: Amenzi între 20.000 și 40.000 de lei pentru cei ce nu respectă aceste reguli
Vor fi aplicate sancțiuni importante pentru cine încalcă, începând de miercuri, 29 septembrie, legea anti-plastic, ce are ca scop diminuarea cantităților introduse pe piață.
Începând de miercuri, 29 septembrie, a intrat în vigoare aplicarea sancțiunilor pentru persoanele și retailerii care nu respectă legea anti-plastic. Amenzile cunt cuprinse la valori între 20.000 și 40.000 de lei.
Care este scopul pe care îl urmărește legea anti-plastic
Legea anti-plastic, (Ordonanța 6/2021) a intrat în vigoare la data de 2 septembrie și stipulează o serie de contravenții ce au devenit aplicabile, începând de miercuri, 29 septembrie. Cei vizați sunt operatorii care comercializează cu amănuntul astfel de produse sau care le utilizează pentru comercializarea propriilor produse. Nu au apărut încă norme metodologice sau alte acte de modificare prin care să se acorde o perioadă de tranziție, în cazul obligațiilor care impun o pregătire prealabilă.
Legislația anti-plastic are ca scop să reducă din ce în ce mai mult cantitățile de produse din plastic introduse pe piață astfel: 5% pentru anul 2023, 10% pentru anul 2024, 15% pentru anul 2025 și 20% pentru anul 2026, raportat la anul 2022.
Cei care nu respectă aceste prevederi riscă amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei
„Chiar dacă primul prag minim de reducere (5%) se aplică în 2023, legislația impune operatorilor care comercializează cu amănuntul astfel de produse sau care le utilizează pentru comercializarea propriilor produse două obligații dificil, dacă nu imposibil de respectat pe termen scurt, fără o perioadă de tranziție sau fără a lega expres aplicabilitatea acestor obligații de primul termen de reducere a consumului (2023).
În primul rând, comercianții trebuie să ofere consumatorului alternative reutilizabile la punctele de vânzare, adecvate și durabile sau care nu conțin plastic. În al doilea rând, legislația impune aplicarea unui preț de vânzare pentru produsele de unică folosință furnizate și evidențierea prețului distinct pe documentele de vânzare, deci inclusiv pe bonurile de la casele de marcat. Or implementarea acestei obligații necesită modificarea programelor informatice ale caselor de marcat, ceea ce presupune timp”, au explicat Adrian Teampău, Director Taxe Indirecte, Deloitte România, și Ovidiu Bălăceanu, Senior Managing Associate, Reff & Asociații.
Potrivit acestora, actul normativ respectă, în linii mari, direcțiile trasate de directiva europeană, în special cu privire la produsele vizate, dar prezintă anumite lacune care trebuie clarificate prin normele de aplicare sau chiar prin acte normative de modificare, conform economica.net.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii