LIVE VIDEO| Conferință de presă la sediul PSD Alba: Senatorul Călin Matieș, prezent împreună cu Oțoiu Marcel, consilier județean
Astăzi, 24 septembrie 2021, o conferință de presă are loc la sediul Partidului Social Democrat Alba, începând cu ora 10:00.
Senatorul de Alba, Călin Matieș, este prezent la eveniment, alături de Oțoiu Marcel, consilier județean PSD și purtătorul de cuvânt al partidului pe plan local, Radu Cristian.
„În comuna Ocoliș nu există școală cu clasele V-VIII, iar părinții din satul Lunca, ce ține de Poșaga, au optat să facă școala gimnazială la Sălciua. Prinși între incompetența și ignoranța PNL, elevii sunt siliți să ajungă la școală prin forțele părinților, care sunt nevoiți să îi transporte cu mașinile personale (peste 30 de km dus-întors).
În prezent, microbuzul de la școala din comuna Sălciua, administrată de primar PNL, nu are licență de transport, ITP sau asigurare, iar șoferul care lucra pe el, în anul școlar precedent, și-a dat demisia din cauza salariului de nimic, după ce norma i s-a înjumătățit. Cel mai grav este, însă, că microbuzul care ar trebui să transporte elevii înscriși la Școala Gimnazială din Sălciua este o epavă, care nu poate funcționa în condiții de siguranță (dacă nu va fi reparat, desigur).
Aceasta este ”România Educată” despre care a vorbit domnul Iohannis? Tot PSD este de vină pentru această situație, în condițiile în care PNL are Guvern – Ministerul Educației, Prefectură, Consiliu Județean, Inspectorat Școlar Județean și primării?” a fost subiectul abordat de senatorul PSD Călin Matieș, în ultimul său comunicat de presă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba, la faza națională. Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 13 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale