O doctoriță româncă vaccinată, depistată cu COVID, a decedat la numai trei zile de la perioada de izolare
O doctoriță româncă vaccinată, depistată cu COVID, a decedat la numai trei zile de la perioada de izolare
O doctoriţă din județul Vâlcea, care se afla în izolare la domiciliu, după ce a fost diagnosticată cu Covid-19, a fost găsită moartă în casă, arată Antena3.
Potrivit sursei citate, femeia, în vârstă de 66 de ani, cadru medical la spitalul Orăşenesc Brezoi din Vâlcea, era vaccinată cu ambele doze de vaccin de la Pfizer, a intrat în izolare pe data de 31 august.
Managerul spitalului a declarat că în urmă cu trei zile femeia a fost contactată de unitatea medicală la care lucra dacă se poate întoarce la serviciu pentru că era de gardă, moment în care aceasta a spus că va continua să rămână acasă în concediu de odihnă.
„A spus că se simte mai bine, dar nu are forță ca să vină şi a cerut concediu de odihnă. Ieri seară m-a sunat fratele că nu răspunde la telefon. Am sunat şi eu şi nu a răspuns la telefon şi am trimis o asistentă care locuiește în zonă şi nu a răspuns. Atunci am sunat la 112 şi au intervenit autorităţile şi au găsit-o moartă în pat. Am înțeles că ultima oară a intrat pe WhatsApp duminică după-amiază. Nu avea comorbidități si culmea e că era vaccinată cu ambele doze. Probabil că a intrat în categoria celor 5% care, chiar dacă sunt vaccinați, pot să facă boala. Evoluția a fost rapidă. Probabil că s-a instalat hipoxia cerebrală, nu s-a mai putut mișca, a rămas paralizată şi a decedat”, a mai precizat acesta.
Alarma a fost dată de fratele femeii care a sunat la spital anunțând că sora sa nu mai răspunde la telefon. După ce au insistat şi colegii, unii dintre ei mergând la doctoriță acasă au sunat la 112. Femeia a fost găsită fără suflare în pat.
„A fost o tragedie pentru noi a venit ca un trăsnet. Nu ne așteptam să se întâmple aşa ceva. În 31 august eram la raportul de gardă şi o altă colegă era puţin răcită şi i-am zis să meargă să îşi facă testul. Şi a zis că merge şi ea deşi nu avea niciun simptom. A făcut testul şi m-a anunţat că a ieșit pozitiv. Am rămas surprins. Repetă testul şi a ieșit pozitiv.
Luni ieșea din izolare. A spus că se simte mai bine, dar nu are forță ca să vină şi a cerut concediu de odihnă. Ieri seară m-a sunat fratele că nu răspunde la telefon. Am sunat şi eu şi nu a răspuns la telefon şi am trimis o asistentă care locuiește în zonă şi nu a răspuns.
Atunci am sunat la 112 şi au intervenit autorităţile şi au găsit-o moartă în pat. Am înțeles că ultima oară a intrat pe WhatsApp duminică după amiază.
sursa: ziare.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 13 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii