Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Prețul locuințelor în România va suferi creșteri drastice. Anunțul președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
Prețul locuințelor în România va suferi creșteri drastice. Anunțul președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții, a discutat în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia Zilei Naționale a Constructorului faptul că prețul locuințelor din Romania va crește spre prețul locuințelor din țările membre ale Uniunii Europene, care sunt de la de două ori mai mari, până la de cinci ori mai mari față de România.

În condiţii normale, în condiţiile în care nu vom avea o criză, dacă ne vom reveni din punct de vedere economic, este evident că preţurile apartamentelor vor tinde spre preţurile din Uniunea Europeană. Diferenţa dintre noi şi ei este de la simplu la dublu, cum şi în construcţii, ceea ce se construieşte în România, să zicem la nivel de apartamente, în momentul de faţă 600 de euro pe metru pătrat, în Polonia se construieşte cu 1.000-1.200 de euro. Nu mai vorbim în ţările din Vest, unde se construieşte cu peste 2.000-2.500 de euro. Aceleaşi apartamente se vând în România cu 1.000-1.200 (de euro pe metru pătrat construit, n.r.). Acolo (în Polonia, n.r.) se vând cu peste 2.000, iar în Vest se vând cu undeva la 5.000 de euro pe metru pătrat. Deci în direcţia asta ne ducem”, a afirmat Cristian Erbaşu.

Liderul patronatelor din construcţii a apreciat că, deşi în România preţul de construire este încă mic, acesta nu va mai rămâne mic pentru mult timp.

În România preţul de construire este încă mic, dar nu va mai rămâne mult timp la acest nivel, iar taxele pe proprietate sunt încă reduse faţă de ţările din Vest. Sper ca şi noi, aşa cum au făcut-o ţările dezvoltate economic, să găsim soluţie la nivel politic, oamenii implicaţi politic să înţeleagă că munca trebuie mult mai puţin impozitată, iar dacă trebuie să impozităm, să impozităm alte lucruri. Ştim bine că avem multe zone unde suntem mult sub impozitele aplicate de ţările din Vest”, a menţionat Cristian Erbaşu.

Preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii a subliniat că preţul locuinţelor va scădea doar în cazul în care va apărea o criză economică dură.

„Nu este o veste bună, din păcate, pe care o dau celor care doresc să cumpere: dacă se gândesc că se vor ieftini apartamentele, acest lucru se va întâmpla doar dacă vom intra într-o criză foarte mare. Şi nu cred că cineva şi-ar dori să intrăm într-o criză, pentru că, chiar dacă se ieftinesc apartamentele, nu toţi vor avea posibilitatea să le cumpere, chiar ieftine fiind”, a precizat Cristian Erbaşu.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea