Rămâi conectat

Curier Județean

Sebeș: Unul din cele mai așteptate filme ale anului, „Tata mută munții”, proiecție specială, în aer liber, în Parcul Tineretului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sebeș: Unul din cele mai așteptate filme ale anului, „Tata mută munții”, proiecție specială, în aer liber, în Parcul Tineretului

Unul din cele mai așteptate filme ale anului, Tata mută munții, cel de-al doilea film de lungmetraj semnat de Daniel Sandu, care poate fi văzut în cinematografele din țară, ajunge în 16 septembrie, într-o proiecție specială, în aer liber, la Sebeș.

Prestigioasa publicație internațională The Hollywood Reporter aprecia producția românească filmată în 4K ca fiind „un film de aventură care-și păstrează inima în tradiția modernă a dramelor românești, însă are potențialul să atragă un public mai larg”.

„Talentul lui Sandu a fost anunțat încă din multi-premiatul său lungmetraj de debut, Un pas în urma serafimilor, în care a explorat experiențele chinuitoare ale unui tânăr, preot în devenite, într-un seminar ortodox. În Tata mută munții, accentul cade din nou pe conflictele interioare ale personajelor cu un dramatism perfect conturat”, notează cei de la The Hollywood Reporter și continuă: „povestea pe muchie de cuțit a unui om puternic și influent – trecut însă acum de vârsta a doua – care se confruntă cu o situație limită în creierii munților și se aruncă cu capul înainte într-o periculoasă operațiune de salvare, ar trebui să atragă iubitorii de acțiune și aventură – totodată și grație ritmului care te lasă fără suflare.”

Un bărbat gata să înceapă o nouă etapă alături de o femeie mai tânără este readus violent în contextul vieții pe care încearcă s-o lase în urmă, atunci când fiul său adolescent dispare într-o drumeție montană.

„Aproape imperceptibil, povestea își schimbă cursul, trecând de la drama imediată a încercărilor de salvare la o călătorie interioară care testează curajul și determinarea tuturor celor implicați. Lucrurile pe care Mircea (Adrian Titieni) este dispus să le facă pentru a-și găsi fiul pun sub semnul întrebării propriile sale motivații. Vinovăţie? Obsesie? Ego? Titieni (care a jucat memorabil roluri de părinți aflați în dificultate în Poziția copilului regizat de Călin Peter Netzer și în Bacalaureat-ul lui Mungiu” care este producătorul filmului) „creează un portret al constrângerii care devine aproape monstruos pe alocuri, sfidând ideile convenționale despre legăturile paterne și limitele lor morale chiar până la finalul riguros executat al filmului.”

Pe lângă Adrian Titieni, regizorul „conduce o distribuție excelentă” din care fac parte: Valeriu Andriuță (După Dealuri), Judith State (Sieranevada), Tudor Smoleanu (Bacalaureat), Elena Purea și Radu Botar (Cardinalul), „ale căror puncte de vedere se schimbă de-a lungul filmului, fiecare având propriul său moment de adevăr”

Accesul spectatorilor este liber, cu respectarea normelor legale privind sănătatea publică în vigoare la data evenimentului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Apel umanitar pentru cinci copii și bunica lor: Casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări în prag de sărbători

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Apel umanitar pentru cinci copii și bunica lor: Casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări în prag de sărbători Un apel umanitar a fost lansat pentru cinci copii și bunica lor, din localitatea Unirea a județului Alba, după ce flăcările au mistuit casa în care aceștia locuiau, în pragul sărbătorilor de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea