Ludovic Orban: „Înțelegerea era ca eu să rămân președintele PNL, iar Florin Cîțu să fie guvernator BNR după Isărescu”
Ludovic Orban: „Înțelegerea era ca eu să rămân președintele PNL, iar Florin Cîțu să fie guvernator BNR după Isărescu”
Ludovic Orban spune că avut o înţelegere cu Florin Cîţu, dar acesta a încălcat-o și a decis să devină contracandidatul său la şefia partidului. Conform înțelegerii, Ludovic Orban ar fi urmat să rămână liderul PNL, iar Florin Cîțu premier și apoi guvernator al BNR, la încheierea mandatului lui Mugur Isărescu. În opinia liderului liberal, înțelegerea a fost încălcată pentru că „un personaj foarte important din România” a decis că „trebuie să decreteze ca Orban să nu mai fie președinte PNL”.
„Eu mi-am anunţat intenţia de a candida şi în momentul în care am hotărât să-mi anunţ intenţia de a candida, am avut înţelegeri făcute, care arătau foarte clar (…): eu – preşedinte la partid, la muncă, celălalt – premier şi guvernator la BNR după ce se termină mandatul lui Isărescu. Şi mie mi-ar fi convenit, vă spun sincer, ar fi fost o chestiune cât se poate de firească şi de logică, ca doi oameni care se află pe poziţiile ăstea să poată să se înţeleagă între ei, să nu ajungă să se concureze. Nu eu am hotărât să candidez împotriva lui Cîţu, ci Cîţu a hotărât să candideze împotriva mea”, a declarat Ludovic Orban, duminică, la Brașov, unde și-a prezentat moțiunea cu care va candida la șefia PNL în cadrul Congresului din 25 septembrie.
„Sunt convins că un personaj foarte important din România a stat el şi s-a gândit şi a zis că poate trebuie să decreteze ca Orban să nu mai fie preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Sunt convins că a comunicat lucrul acesta către mai mulţi”, a afirmat Ludovic Orban, citat de Agerpres.
„M-am trezit în data de 29 mai că încep să mă sune mai mulţi preşedinţi de filiale şi mai mulţi colegi de-ai mei, să-mi spună că i-a sunat Cîţu sau altcineva, Boc sau Flutur, ca să-i cheme la poză. (…) Şi aşa am aflat că domnul Cîţu candidează la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Din data de 1 iunie, de când, practic, s-a declanşat această competiţie, pe care, repet, nu mi-am dorit-o, n-am ştiut de ea…”, a povestit liderul liberal.
„M-am gândit foarte mult, dacă să mai candidez la preşedinţia PNL. Sunt, totuşi, la o vârstă, după 30 de ani de carieră, în care credeţi-mă, am dat totul pentru PNL şi de multe ori nu am primit nici măcar un mulţumesc. Plus că viaţă personală, familie, preocupări, le-am uitat de mult. Sunt aşa cum era Frodo (personaj din filmul Stăpânul Inelelor – n.r.) în drum spre munte când uitase Shire-ul (comitatul hobbiților – n.r.) cum e. M-am gândit foarte mult şi am decis să candidez dintr-un motiv foarte serios, nu am văzut soluţie, o soluţie de care eu să fiu eu convins că e o soluţie bună pentru PNL. Am avut toate discuţiile care se impun în aceste situaţii şi sus, şi cu premierul, să reconstituim înţelegerea care era înainte de nominalizarea lui. Am vorbit cu preşedinţii de filiale şi mi-am depus candidatura”, a dezvăluit Ludovic Orban, potrivit G4Media. ro.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii